Educatie, Locale, Stiri

Omul anului 2019 la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

Doamna profesoară Cosmina Mircea a obținut premiul III la secțiunea „Învățământ, știință și artă militară”, în cadrul concursului ,,Omul anului 2019”, organizat la nivelul Statului Major al Forțelor Aeriene.

Distincția militară cu denumirea onorifică „Omul anului 2019” și certificatul obținut i-au fost înmânate de către comandantul colegiului militar, colonel Marcel Domșa, în numele șefului Statului Major al Forțelor Aeriene.

Doamna profesoară Cosmina Mircea predă disciplina limba și literatura română în cadrul colegiului militar din anul 2001 și este responsabilă cu activitatea de formare și perfecționare a cadrelor didactice. De asemenea, coordonează anual proiecte educative și de colaborare, este coordonator al Cercului de lectură „Esențe” alături de doamna profesoară Simona Mureșan și coordonează Cenaclul literar „Mihai Eminescu”.

Cu profersionalism și dăruire reușește să insufle fiecărei generații de elevi militari cunoștințe și valori ale limbii și literaturii române iar an de an, performanțele obținute la olimpiadele și concursurile școlare de profil, continuă tradiția performanței școlare.

Competiţia „Omul anului” a fost inaugurată în Armata României în anul 2010 şi are ca obiectiv recompensarea valorii profesionale şi manageriale a personalului militar şi civil care a contribuit la crearea unei imagini pozitive a instituţiei militare şi la creşterea vizibilităţii structurilor militare la nivel local, naţional şi internaţional.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

29 septembrie 2020

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...