Stiri, Stiri Ocna Mures

Ocna Mureș – O femeie a fost reținută de polițiști pentru înșelăciune

Luni, 22 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de o tânără de 30 de ani, din Ocna Mureş, care este cercetată pentru înşelăciune.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că, în perioada noiembrie 2018 – februarie 2019, tânăra, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi organizat, în Alba Iulia, cursuri de perfecţionare în domeniul prelucrării şi protecţiei datelor personale, la finalul cărora cursanţii urmau să obţină diplome autorizate de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale și Ministerul Educației Naţionale.

În realitate, societatea sa nu era autorizată să organizeze astfel de cursuri, dar tânăra a reuşit să convingă aproximativ 20 de persoane, din judeţele Alba şi Sibiu, să participe la acestea, contra sumei de 500 de lei/persoană. La finalul cursurilor, participanților nu le-a fost eliberată nicio adeverinţă sau diplomă.

În cursul zilei de marți, 23 aprilie, reţinuta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

23 aprilie 2019

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...