Stirea Zilei, Stiri

Noroc chior sau „propte” puternice? Augustin Căpâlnaş a evitat toate controalele atât ca preot cât şi ca poliţist

Augustin Capalnas2Ofiţerul de la Poliţia Rutieră, Augustin Căpâlnaş, cercetat pentru că deţinea un permis de conducere fals, a reuşit timp de ani de zile să ocupe funcţii pentru care nu avea niciun drept. În trecutul „glorios” al lui Căpâlnaş mai apare şi faptul că a fost arhidiacon la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, pentru o perioadă de 10 ani, în condiţiile în care acesta fusese exmatriculat de la Facultatea de Teologie din Cluj.

Augustin Căpâlnaş şi-a început activitatea ca preot în 1996, iar mai apoi, în 2000 devine asistentul şi şoferul arhiepiscopului de Alba Iulia, Înalt Prea Sfinţia sa Andrei, în prezent Mitropolit al Clujului.

„Să ştiţi de la mine că era un băiat tare bun şi atent. Îl cunosc de mult timp şi nu mi-am închipuit acest lucru că circula cu un permis fals. El conducea bine şi nu a avut niciodată un accident. A condus de câteva ori şi maşina cu care circulam eu dar niciodată nu a comis un accident sau un lucru care să îmi atragă atenţia că nu ar ştii să conducă. Nu am observat că ar fi teribilist, atunci era un om de caracter şi nu mi-aş fi închipuit să facă aşa ceva”, a spus mitropolitul Clujului pentru stiridecluj.ro.

Rămâne totuşi o enigmă cum a fost primit să slujească în biserică, în condiţiile în care decanul Facultăţii de Teologie din Cluj, Vasile Stanciu, a declarat pentru Antena3 că Augustin Căpâlnaş a fost exmatriculat: “A fost studentul şcolii în anul 1993 şi după un an de zile a fost exmatriculat. Nu ştim exact motivul. Cel puţin eu nu cunosc motivul pentru care a fost exmatriculat”.

Potrivit unor surse, numele care apare pe permisul de conducere fals este foarte asemănător cu numele lui real. Mai exact, numele de familie de pe documentul „fabricat” este al unui bărbat cu numele Augustin Căpâlna, lipsind doar ultima literă.

Ofiţerul Augustin Căpâlnaş, de la Direcţia Poliţiei Rutiere, avea atribuţii legate de educaţia rutieră. Recent, acesta ar fi vrut să se mute pe o altă linie de muncă şi a fost nevoit ca, printre alte documente, să facă şi dovada faptului că deţine permis de conducere.

În acest context, poliţistul ar fi recunoscut în faţa colegilor săi că nu are permis. Aceştia l-au întrebat cum a condus până acum, atât maşina de serviciu cât şi autoturismul personal, iar Căpâlnaş ar fi arătat un permis care nu era al lui, au precizat sursele citate.

Pe numele lui Căpâlnaş a fost deschis un dosar penal. În plus, acesta este cercetat disciplinar de către superiorii săi din IGPR.

 

Sursa foto: Antena3

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

3 aprilie 2014

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...