Actualitate, Social, Sport

Ne-am calificat la barajul pentru CM din 2014

foto: www.facebook.com/ciprianmaricaofficial
foto: www.facebook.com/ciprianmaricaofficial

Aseară târziu, pe Arena Națională din București, naționala noastră a izbutit o victorie extrem de dificilă și de muncită, 2-0, în fața Estoniei, în ultimul meci contând pentru grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014.

Federația Română de Fotbal și echipa națională a României doresc să mulțumească și pe această cale tuturor românilor care le-au fost alături, în mod special celor 18.852 de spectatori care s-au aflat aseară în tribunele Arenei Naționale.

Ciprian Marica (30 – lovitură de pedeapsă și 81) a semnat golurile unei izbânzi care, coroborată cu succesul la același scor al Olandei la Istanbul, contra Turciei, ne-a trimis la play-off-ul tur-retur, programat în zilele de 15 și 19 noiembrie a.c.

Un baraj la care țări ca Serbia, Cehia, Austria, Republica Irlanda, Turcia sau Polonia nu au reușit să ajungă.

Este un pas – mic, dar cât de important! – către o nouă prezență la un turneu final mondial după 16 ani, România urmând să-și joace până la capăt șansele, așa cum a subliniat selecționerul Victor Pițurcă la conferința de presă organizată după meci, oricare va fi adversarul ce-i va fi hărăzit la tragerea la sorți a play-off-ului, programată luni, 21 octombrie a.c., la sediul FIFA de la Zurich.

Ieri, succesul contra Estoniei a fost obținut de Ciprian Anton Tătărușanu – Alexandru Mățel, Florin Gardoș, Nicolai Dorin Goian, Răzvan Raț-Dincă – Alexandru Bourceanu, Costin Lazăr (79 Ovidiu Ștefan Hoban) – Gheorghe Bucur (57 Gabriel Andrei Torje), Bogdan Sorin Stancu (46 Gheorghe Teodor Grozav), Cristian Tănase – Ciprian Andrei Marica, dar felicitările se cuvin, pe lângă membrilor staff-ului tehnic, tuturor jucătorilor care, de-a lungul acestei campanii, au contribuit la obținerea calificării.

CIFRE

– Naţionala României s-a calificat pentru al doilea „baraj” din istoria ei, precedentul fiind la „Mondialul” pentru 2002, când, se ştie, nu am trecut de Slovenia.

– A fost al 646-lea meci pentru „tricolori”, care s-a soldat cu a 288-a victorie (a 165-a pe teren propriu), a treia împotriva Estoniei.

– Am consemnat, totodată, a 50-a victorie pentru Victor Piţurcă în calitate de selecţioner, el devansându-l și la acest capitol pe Anghel Iordănescu (49), după ce actualul antrenor principal al naționalei a devenit recent și selecționerul cu cele mai multe jocuri pe banca tehnică a naționalei, el având acum 88.

– Răzvan Raţ a jucat al 92-lea meci în echipa naţională, depăşindu-l pe Bogdan Stelea și ocupând, acum, locul 6 în ierarhia all-time a selecţiilor. Totodată, fundaşul stânga a purtat pentru a 16-a oară banderola de căpitan.

– Cu această dublă reuşită, Ciprian Marica a ajuns la 24 de goluri, depăşindu-l astfel pe Ladislau Bölöni şi a urcat pe locul 4 în ierarhia all-time a marcatorilor.

– Meciuri „rotunde”, al 10-lea, atât pentru Măţel, cât şi pentru Gardoş.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

16 octombrie 2013

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...