Actualitate, Politica, Stiri

Mircea Hava: „Ceea ce vă pot spune clar despre mine e că nu s-a pus nicio secundă problema plecării mele din PDL”

Mircea-Hava-plantareRaportându-se la întâlnirea Comitetului Director al PDL care a avut loc la Braşov la sfârşitul săptămânii trecute o partea a presei centrale şi anumiţi politicieni au definit absenţa lui Mircea Hava ca pe o “inevitabilă renunţare” la PDL şi schimbare a “destinului” politic. Explicabil, prin incapacitatea unora de a trece peste infantilisme şi nevoia de a ieşi în evidenţă sau prin faptul că unii politicieni n-au depăşit pubertatea politică şi nu pot construi mai mult decât jocuri puerile.

Nu vremurile sunt tulburi, oamenii le fac să fie aşa. Faptul că unii sunt mai uşor influenţabili nu înseamnă că şi alţii ar trebui să facă la fel şi să urmeze turma. Şi, de obicei, aceşti “unii” sunt cei care nu lasă ceva palpabil în urmă, nu au, ca să fiu în trend, un background solid.

Adică nu sunt tocmai oamenii pe care se poate conta. E treaba lor, sunt alegerile lor. Adică „plecare humanum est” dar doar pentru cei care îşi traduc valoarea umană prin propriile interese.

Ceea ce vă pot spune clar despre mine e că nu s-a pus nicio secundă problema plecării mele din PDL. Sau, dacă a pus-o cineva, a pus-o aşa, inventată între o cafea şi un ceai.

Faptul că nu am fost la conferinţa de la Braşov e, la rândul lui, unul perfect explicabil: nu eram în ţara în acel moment.

Nu e imposibil de înţeles că fiecare are o agendă, un program, cu priorităţi stabilite şi care trebuie respectate.

De aici însă până la “pleacă, de-aia n-a venit” sau alte formulări asemănătoare care nu suportă semne de întrebare, e o cale foarte lungă.

Mircea Hava îl vede în oglindă chiar pe Mircea Hava: integru, statornic, dedicat, înainte de un partid sau o organizaţie, oamenilor care l-au ales şi care au încredere în el.

Certificatul de dreaptă nu e o patalama pe care ţi-o dă cineva, e o stare consimţita de felul în care munceşti indiferent de perioada electorală. “ Mircea Hava.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

3 februarie 2014

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...