Actualitate, Stiri

Ministrul Economiei Daniel Niţă va vizita Cupru Min Abrud, Roşia Poieni şi fabricile de arme de la Cugir

ministru NitaMinistrul Economiei, Daniel Niţă va fi prezent în judeţul Alba, peste două săptămâni, pentru o vizită la Cupru Min Abrud, la Roşoa Poieni şi la fabricile de arme din Cugir. Deputatul Ioan Dîrzu a spus că a avut discuţii atât cu ministrul, cât şi cu secretarul de stat în ministerul Economiei, Maricel Popa, şi ambii şi-au confirmat prezenţa în judeţul nostru. În cursul lunii viitoare, va fi prezent în Alba şi ministrul Sănătăţii, Cristian Buşoi, pentru a găsi soluţii viabile pentru locuitorii din zonele afectate de închiderea spitalelor, din 2011.

Data exactă a vizitei urmează să fie comunicată peste câteva zile. Scopul acestei deplasări este de a studia la faţa locului situaţia celor două obiective importante din punct de vedere economic, pentru judeţul Alba. În aceste zone, somajul reprezintă o reală problemă, iar în condiţiile în care nu se iau măsuri în cel mai scurt timp, gradul de sărăcie va creşte şi mai mult.

Potrivit deputatului Ioan Dîrzu, în ceea ce priveşte Cupru Min Abrud, statul român intenţionează să readucă societatea pe linia de plutire, asta după ce în ultimii ani s-a încercat privatizarea Cupru Min, iar toate licitaţiile au rămas fără rezultat. Investiţiile de care ar fi nevoie includ retehnologizarea exploatării şi eventual, plata datoriilor istorice la utilităţi, în cazul în care acestea nu vor fi şterse.

Procesul pe care Cupru Min Abrud îl are cu Energo Mineral, se apropie de sfârşit. În câteva zile va fi dată soluţia definitivă în dosar. În noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat hotărârea controversată a Tribunalului Bucureşti, prin care Cupru Min S.A. a fost obligată la plata a peste 17 milioane de euro către Energo Mineral S.A. Bucureşti, companie aflată în prezent în insolvenţă. Litigiul a pornit de la pretentiile unui consortiu de societati care s-au asociat cu compania de stat in 2007 pentru a exploata zacamintele de cupru aflate in administrarea Cupru Min.

 

Sursa foto: Mediafax

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

20 martie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...