SEBES ALBA
Actualitate, Politica, Sanatate, Stiri

Ministrul Bănicioiu răspunde senatorului Pereş la întrebarea privind firma Kronospan şi efectele asupra sănătăţii populaţiei

Senatorul de Alba Alexandru Pereş a formulat o nou întrebare privind starea de sănătate a populaţiei municipiului Sebeş în raport cu poluarea produsă de SC Kronospan SA.

Senatorul Alexandru Pereş l-a întrebat public pe ministrul Sănătăţii: „Are Ministerul Sănătăţii capacitatea şi capabilitatea de a interveni direct şi tranşant în vederea realizării unui nou Studiu de impact asupra sănătăţii populaţiei din municipiul Sebeş, ca urmare a producerii de formaldehidă, încă din anul 2007 ?”

Răspunsul ministrului Sănătăţii la întrebarea senatorului Pereş:

„Proiectul noii instalaţii de producere a formaldehidei cu capacitatea de 60.000 tone pe an a fost iniţiat în anul 2007 şi avizat de Direcţia de Sănătate Publică în baza unui studiu de impact asupra stării de sănătate întocmit de Institutul de Sănătate Publică Timişoara, Institutul de Sănătate Publică Tg. Mureş şi Centrul de Mediu şi Sănătate Cluj-Napoca. Investiţia nu s-a construit până la finele anului 2014, motiv pentru care, la solicitarea beneficiarului (SC Kronospan) de obţinere a autorizaţiei de mediu, Direcţia de Sănătate Publică Alba a solicitat în cadrul Comisiei de Analiză Tehnică un nou studiu de impact pe starea de sănătate cu următoarele argumente:
-schimbări legislative de sănătate publică de la data demarării proiectului (2007) şi până în prezent;
-vechimea studiului de impact pe starea de sănătate întocmit în anul 2007;
-implementarea Regulamentului U.E. 605/ 2014 conform căruia formaldehida a trecut de la substanţă potenţial cancerigenă la substanţă cancerigenă:
-anexa la Notificarea nr. 323/11.07.2011 şi Referatul de evaluare 323/ 11.07.2011 emise de DSP Alba prin care s-a cerut ca la implementarea proiectului să se efectueze prin instituţii abilitate monitorizarea expunerii neprofesionale la formaldehidă;

SC Kronospan a făcut demersuri la Institutul Naţional de Sănătate Publică pentru acest nou studiu de impact, în momentul de faţă, societatea urmând să completeze documentaţia depusă pentru efectuarea studiului de impact asupra sănătăţii.

Cu stimă,
ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu”.

Distribuie Acum

24 aprilie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *