Actualitate, Sanatate, Stiri

Măsuri speciale de protecție a pacienților oncologici, în actualul context epidemiologic, la SJU Alba Iulia

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a acordat, pe timpul evoluției pandemiei de COVID-19, o atenție deosebită pacienților oncologici, plecând de la concluzia certă că aceștia prezintă un risc mult mai mare de a dezvolta foarte rapid complicații respiratorii severe, îndeosebi dacă au suferit intervenții chirurgicale sau au efectuat chimioterapie în săptămânile precedente.

Astfel, au fost adoptate toate măsurile recomandate de către autorităților de sănătate publice pentru a reduce impactul epidemiei de COVID-19 asupra asistenței medicale oncologice. Între acestea enumerăm:

–           Personalul medical beneficiază de măsuri sporite de protecție pentru a evita contaminarea / îmbolnăvirea. Din fericire, nici un cadru medical al secției de Oncologie nu a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus SARS-CoV-2 până la această dată;

–           Scurtarea la maximum a interacțiunii între medic/personal sanitar si pacientul oncologic, respectiv a contactului între pacienţii veniţi în spital, inclusiv prin reducerea aglomerării, cu programări corespunzătoare, în cadrul secției de oncologie;

–           Evitarea contaminării şi scurtarea timpului în sălile de aşteptare (consultaţie), prin purtarea echipamentelor sanitare de protecție, păstrarea distanței de minimum 2 metri, recoltarea analizelor etapizat, pe ore, în aşa fel încât să nu existe simultan în sala de aşteptare sau în zona de spitalizare de zi mai mulţi pacienţi.

De asemenea, în curtea SJU Alba Iulia a fost amenajat un punct de triaj și unul de recoltare probe, în vederea depistării noului coronavirus SARS-CoV-2, exclusiv pentru pacienții oncologici. Înainte cu o zi de programarea efectuării tratamentului, pacienții oncologici sunt chemați pentru recoltare de probe biologice, în vederea depistării noului coronavirus, iar seara sunt informați cu privire la rezultatele analizelor. De la începutul evoluției acestei boli, dintre cele peste 800 de teste efectuate la pacienții oncologici, doar trei cazuri au ieșit pozitive (2 cazuri s-au vindecat între timp; 1 caz primește îngrijiri medicale de specialitate și este sub atentă monitorizare), toate celelalte fiind negative.

Pentru prevenirea apariției de focare epidemice și, în egală măsură, pentru a lua toate măsurile astfel încât pacienți cu diferite patologii, care se tratează în spital, să nu contacteze boala, în actualul context epidemiologic, SJU Alba Iulia a avut nevoie de un ”izolator” – o secție de îngrijire a pacienților ale căror probe biologice sunt în lucru. Astfel, secția de oncologie, care are intrare separată, a fost mutată la etajul 3, în locul fostei secții de gastroenterologie, unde pacienții au aceleași condiții de spitalizare continuă și tratament. Clădirea în care funcționa oncologia deservește astăzi pacienții în cazul cărora nu există certitudinea că sunt negativi și unde cadrele medicale lucrează cu maximă prudență și măsuri de protecție pentru a preveni infectarea și răspândirea bolii.

Totodată, în această perioadă, au continuat consultațiile ambulatorii și spitalizarea de zi, în locul fostei secții ORL de la parter, dar și intervențiile chirurgicale oncologice, cu respectarea tuturor măsurilor și restricțiilor impuse în contextul pandemiei.  

În acest răstimp, pacienții oncologici nu au suferit pauze terapeutice și au fost respectate schemele de tratament. Reamintim că la SJU Alba Iulia funcționează singura secție de oncologie din județul Alba.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

30 mai 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...