Actualitate

Mașină furată din Vâlcea găsită la Sebeș

masina-furataÎn urma activităților specifice desfăşurate poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, în colaborare cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Vâlcea au identificat, pe o stradă situată pe raza municipiului Sebeş, un autoturism abandonat, care a fost furat din comuna Orleşti, judeţul Vâlcea. Autoturismul a fost dat în urmărire la nivel naţional la data de 16.12.2013.
Din cercetările ulterioare efectuate de poliţişti s-a stabilit că suspectul, în noaptea de 15/16.12.2013, a pătruns în incinta unei societăţi comerciale cu sediul în comuna Orleşti, judeţul Vâlcea, de unde a sustras suma de aproximativ 90.000 lei şi un autoturism parcat în incinta societății, continuându-şi deplasarea spre judeţul Alba, abandonând autoturismul pe raza municipiului Sebeş. În autoturismul abandonat, poliţiştii au găsit suma de 12.796 lei, provenită din furt.
Ca urmare a verificărilor efectuate s-a reuşit identificarea principalului suspect al furtului, în persoana lui Robert B., de 38 ani, din judeţul Vîlcea.
Autoturismul şi suma de bani au fost predate poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, în vederea continuării cercetărilor

Distribuie Acum

18 decembrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...