Politica

Marius Hațegan, secretar general PNL Alba: PNL Alba – pregătit pentru alegerile interne

albaalba

După fiecare ciclu electoral, Partidul Național Liberal organizează alegeri interne pentru a-și consolida și organiza cât mai bine structurile existente la nivelul întregii țări, un semn de sănătate și maturitate politcă în viața unui partid. Acest proces se desfășoară după un program bine stabilit, plecând de la cele mai mici structuri, respectiv secțiile de votare existente la nivelul fiecărei localități. Gradual, vor avea loc alegeri la nivel local și județean, urmând ca, în cele din urmă, să aibă loc Congresul Național pentru alegerea unei noi conduceri a partidului.

Pentru PNL Alba, acesta este un proces deosebit de important și tratăm acest lucru cu maximă responsabilitate, mai ales în condițiile în care suntem una din cele mai importante organizații din țară, iar rezultatele obținute la fiecare scrutin ne obligă, de asemenea. La nivelul județului Alba aceste alegeri se vor încheia pe data de 6 august, când va fi votată structura de conducere județeană. Până atunci se vor desfășura alegeri pentru fiecare birou politic local.

Atât biroul politic județean, cât și birourile locale și cele pe secții de votare, sunt structurate potrivit Statutului PNL și Regulamentului privind organizarea, desfășurarea și conducerea activității organizațiilor locale și județene. Fiecare structură locală va avea un președinte, unul sau mai mulți vicepreședinți, membrii, secretar și trezorier, după caz. Totodată, din structurile de conducere locale fac parte și președinții organizațiilor interne.

Biroul politic județean are o structură mai complexă, ce include: președintele, doi prim-vicepreședinți, secretarul general, doi secretari generali adjuncți, 8 vicepreședinți (responsabili pe departamente), parlamentarii și europarlamentarii din județul respectiv, președintele Consiliului Județean, doi secretari generali adjuncți, 15 membri, un trezorier, președintele Ligii Aleșilor Locali și președinții organizațiilor interne.

Alegerile în cadrul organizației municipiu reședință de județ vor avea loc în data de 17 iulie, la Comitetul de Coordonare Local urmând a participa în jur de 250 de persoane. Candidaturile pentru funcțiile de conducere în cadrul biroului local pot fi depuse, conform documentelor statutare, până cu 5 zile înainte de organizarea ședinței de alegeri, respectiv până în data de 12 iulie, la sediul PNL din strada Basarabiei, nr. 3.

Comitetul de Coordonare Județean se va întruni în data de 6 august, cu participarea a 420 de delegați din întreg județul, în cadrul ședinței urmând a fi aleși membrii BPJ, trezorierul, precum și presedinții CoAJ și Comisiei Județene de Revizie și Cenzori (CJRC).

Ședințele anterior menționate se vor desfășura respectând legislația în vigoare și normele de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, instituite de autoritățile competente.

În data de 25 septembrie, la București va avea loc Congresul Național al PNL, unde organizația județului Alba va fi reprezentată de o delegație numeroasă, fiind printre primele trei din țară.

Aceste alegeri au loc în cadrul PNL într-un spirit democratic, având în vedere în special rezultatele obținute de către cei care doresc să ocupe funcții de conducere în structurile partidului. În funcție de prevederile documentelor statuare, orice membru al partidului își poate exprima opțiunea de a candida pentru o funcție de conducere în cadrul birourilor anterior menționate.

The post Marius Hațegan, secretar general PNL Alba: PNL Alba – pregătit pentru alegerile interne appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

6 iulie 2021

About Author


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...