Actualitate, Stirea Zilei

Maria Deac Poenaru a trecut la cele veşnice

Veste tristă pentru Alba şi întreaga lume artistică. Artista iconară Maria Deac Poenaru a trecut la cele veşnice astăzi la aproape o lună după ce a împlinit 92 de ani.

Maria Deac Poenaru s-a născut şi a trăit întreaga viaţă în Laz, comuna Săsciori.

Întraga viaţă a fost dedicată în întregime artei populare şi în mod special picturii de icoane. Icoanele doamnei Maria Deac Poenaru au împânzit lumea, fiind după spusele dânsei doar câteva ţări în care nu are icoane, mai ales în colecţii particulare dar şi în biserici.

Maria Deac Poenaru a fost Membră a Academiei Artelor Tradiţionale din România şi a fost declarată în anul 2011 TEZAUR UMAN VIU.

Maria Deac Poenaru a trăit în casa Poenarilor din Laz, casa uşor de recunoscut prin zugrăveala aparte ce trimite la ocupaţia de veacuri a acestei familii- pictura religioasă.

Artistă a iniţiat în arta iconografiei, a ţesutului şi cusutului zeci de generaţii de tineri, iar casa acesteia din Laz este un muzeu ce cuprinde sute de icoane unicat, realizate de membrii familiei Poenaru, şi obiecte de artă populară- costume populare, obiecte de rit religios, obiecte de împodobit casa, vase de lut, etc.

Pictorii iconari din Laz au dezvoltat un stil estetic aparte şi o adevărată şcoală de pictură pe Valea Sebeşului încă din 1770 continuând până în zilele noastre.

Dumnezeu să o ierte!

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

15 aprilie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...