Actualitate

Lupte daco-romane, flăcări și efecte pirotehnice deschid Alba Iulia Music & FilmFestival

Crispus 1A doua ediție a Alba Iulia Music & Film Festival va începe printre personaje istorice, flăcări și efecte pirotehnice, într-o festivitate de deschidere spectaculoasă realizată de Garda Romană Apulum și de trupa CRISPUS.

Startul festivalului de muzică și film din cetatea Alba Carolina va fi dat joi, 5 septembrie, la ora 19, în Piața Cetății Open Air, de către personaje din istoria orașului: Garda Romană de la Apulum, o trupă de reenactment care are ca scop punerea în valoare și protejarea uriașului patrimoniu roman de la Alba Iulia.

Garda Romana ApulumAceastă misiune merge mână în mână cu dorința organizatorilor Alba Iulia Music & Film Festival de a pune în valoare cetatea Alba Carolina ca o imensă scenă deschisă pentru evenimente culturale. Membrii gărzii vor reconstitui secvențe lupte daco-romane, în echipamentul specific al epocii.

Muzica va fi reprezentată printr-un concert în premieră pentru Alba Iulia: orchestra de suflători „Valahia”, formată în exclusivitate din artiști care utilizează instrumente de suflat, vor interpreta teme de pe coloanele sonore ale unor filme celebre.

crispus 3Spectacolul continuă apoi cu trupa CRISPUS, specialiști în acrobații cu focul și efecte pirotehnice. De la înființarea trupei, în 2003, CRISPUS dovedește că focul poate fi artă sau sport extrem – dar nu joacă.

Spectacolul lor, numit„Arta Focului / The Art of Fire”, combină elemente acrobatice și jonglerii cu efecte speciale unice în România: „Pot spune că nu jonglăm doar cu focul.crispus 2 Nu suntem fachiri sau circari, ci ne place să ne jucăm cu focul și ducem focul înspre artă. De altfel, noi nici nu folosim doar focul – includem în spectacol și efecte pirotehnice, pe care alții în România nu le au”, spune Rareș Helici, reprezentantul CRISPUS. Pentru Alba Iulia, el promite un show complet: „Este un spectacol de 15 minute în care folosim toate efectele din arsenalul nostru de foc. Muzica va fi o combinație de ritmuri, lente și alerte, pentru un show complet la care așteptăm cât mai multă lume”.

Seara se va încheia în Piața Cetății cu proiecția unuia dintre puținele musical-uri românești: „În fiecare zi mi-e dor de tine”, producție 1987 regizată de Gheorghe Vitanidis, cu o distribuție de excepție: Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Nae Caranfil, Jean Constantin, Iurie Darie, Marin Moraru, Florin Piersic și Emilia Popescu sunt câteva dintre numele pe care spectatorii le vor recunoaște cu siguranță.

Filmul ne arată cum o melodie poate fi o armă în a câștiga grațiile unei femei: însărcinat să inaugureze cu un spectacol arena Teatrului Nostru, tânărul Radu și-o dispută pe studenta Irina de la Conservator cu Laurențiu, care are nevoie de ea la revista la care lucrează. Disperat de refuzul ei inițial, Radu apelează la muzică: mai precis, la amicul său Gelu, care îi compune ceea ce azi am numi un hit, dar care pe atunci avea mai melodiosul nume de „șlagăr”.

Cei care vor să intre în atmosfera de festival mai repede au la dispoziție evenimentele și proiecțiile din Palatul Principilor Open Air și Sala Ferdinand, unde programul începe la ora 16.

Între 5 și 8 septembrie, spectatorii vor avea parte de patru zile de proiecții și concerte, intrarea la toate acestea fiind gratuită în limita locurilor disponibile în fiecare zonă.

Programul complet al Alba Iulia Music & Film Festival

Joi, 5 septembrie

Piața Cetății Open Air
19.00 Deschiderea festivalului. Garda Romană. Concert special cu teme muzicale din filme celebre, susținut de orchestra de suflători „Valahia”. Spectacol pirotehnic: Crispus Show.
20.15 Proiecție specială:„În fiecare zi mi-e dor de tine”(România, 1987, regia: Gheorghe Vitanidis)

Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiecție „O zi din viață” („Life in a day”, SUA, 2011) – film realizat de comunitatea YouTube din întreaga lume

Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
16.00 Scurtmetraje românești din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) 2013

Vineri, 6 septembrie

Piața Cetății Open Air
20.00 Proiecție specială: „Balkan Melody” (Elveția, 2012, regia: Stefan Schwietert)
21.45 Concert Ioan Pop și grupul Iza

Palatul Principilor Open Air
19.15 Concert Berti Barbera Quartet
20.00 Proiectie „Vedere de pe pod: sunetul Istanbulului” („Crossing the Bridge: The sound of Istanbul”, Germania, 2005)

Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
16.00 Scurt-metraje românești de animație din competiția festivalului Anim’est 2013
18.00 Proiecție: Sound City (SUA, 2012, regia: Dave Grohl)

Galeria Habitat
23.00 Festival Party Concert Silent Strike + Dan Basu (visuals)

Sâmbătă, 7 septembrie

Piața Cetății Open Air
20.00 Proiecție specială: „Funeralii fericite” (România, 2013, regia: Horațiu Mălăele)
22.00 Concert: VUNK

Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiecție specială: „Aventurile prințului Ahmed”, film mut (Germania, 1923), cu acompaniament live Makunouchi Bento

Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
10.00 Proiecție EducaTIFF: film pentru copii
12.00 Proiecție EducaTIFF: film pentru copii
16.00 Proiecție: „Cu fanfara în vizită” („Bikur Ha-Tizmoret”, co-producție Israel, Franţa, SUA, 2007)
18.00 Proiecție specială: Mizerabilii („Les Misérables”, Marea Britanie, 2012)

Galeria Habitat
23.00 Festival Party. Concert Nico de Transilvania.

Duminică, 8 septembrie

Piața Cetății Open Air
19:15 Concert Marius Mihalache Band: Electroswing Project
20.00 Proiecție specială „Samsara” (Germania, 2012. Regia: Ron Fricke)

Palatul Principilor Open Air
20.00  Proiecție specială: „Noi cei din linia întâi” (România, 1985. Regia: Sergiu Nicolaescu)

Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
10.00 Proiecție EducaTIFF: film pentru copii
12.00 Proiecție EducaTIFF: film pentru copii
16:00 Proiectie: „Glastonbury”(Marea Britanie, 2006. Regia: Julien Temple)
18:00 Proiectie: „Marley” (Marea Britanie, 2012. Regia: Kevin Macdonald)

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

5 septembrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...