Actualitate, Sanatate, Stiri, Stiri Apuseni

LEGE – Locuitorii din 5 localități din județul Alba vor putea ieși cu doi ani mai devreme la pensie

Joi, 10 septembrie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani beneficiază „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic” din mai multe localităţi, pe o rază de 8 km în jurul acestora.

În conformitate cu această lege, persoanele din următoarele localități vor putea ieși la pensie cu 2 ani mai devreme:

Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Slobozia din judeţul Ialomiţa; Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava; Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş; Berbeşti şi Râmnicu-Vâlcea din judeţul Vâlcea.

Din judeţul Alba, cinci localități se încadrează în cerințele legii: Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

10 septembrie 2020

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...