Actualitate, Educatie, Stiri

La Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-au afișat rezultatele admiterii 2020, sesiunea de vară!

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA a afișat, pe site-ul instituției, listele inițiale cu rezultatele ADMITERII 2020 – sesiunea de vară (http://admitere.uab.ro/). În acest an, înscrierea candidaților s-a făcut online, pe o platformă special alocată. Peste 2300 de dosare au fost depuse online în această sesiune a Admiterii (candidați români și români de pretutindeni), pentru toate programele de studii (nivel Licență și Masterat, locuri subvenționate de la bugetul de stat sau cu taxă, pentru învățământul la zi și la distanță).

Pentru a afla la ce program de studii de Licență sau de Masterat au fost ADMIȘI, candidații trebuie să își verifice NUMĂRULUI DOSARULUI DE CONCURS care apare pe Fișa de înscriere și pe Legitimația de concurs și să-l caute în listele afișate pe site cu rezultatele Admiterii, în ordinea opțiunilor. Candidații vor găsi afișat pe site numărul legitimației personale, specializarea și tipul de loc pe care au fost ADMIȘI.

Urmează cea de-a doua etapă a Admiterii, cea a ÎNMATRICULĂRILOR, în care candidații declarați admiși trebuie să se prezinte la Universitate, conform calendarului Admiterii, pentru a-și confirma locul, a-și depune dosarul cu documentele complete și a semna Contractul de studii. După semnarea Contractului, își pot depune și cererea pentru obținerea unui loc în căminele studențești, pentru anul universitar 2020-2021.

Începând cu data de 20 iulie 2020, ora 9.00, candidații declarați ADMIȘI sunt așteptați la Universitate, în Comisiile Admiterii pe Facultăți, pentru a se înmatricula. UAB nu percepe nicio taxă de înmatriculare!

Reprezentanții Universității fac câteva precizări importante, în atenția candidaților:

  • Candidații ADMIȘI PE LOCURI FINANȚATE DE LA BUGET trebuie să ajungă la UAB pentru a-și confirma locul și a se înmatricula până la data de 24 iulie 2020! Candidații care au fost admişi pe locuri finanţate de la buget şi careNU își confirmă locul șiNU se înmatriculeazăîn perioada 20-24 iulie 2020 îşi pierd locul obţinut prin concurs. Acesta va fi redistribuit candidaţilor admişi, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, conform opţiunii lor din fişa de înscriere. Listele în urma redistribuirii locurilor subvenționate neconfirmate în prima etapă de înmatriculări se vor publica în data de 27 iulie (candidații aflați inițial pe locuri cu taxă sau pe listele de așteptare sunt rugați să consulte și ei viitoarele liste!).
  • Candidații declarați ADMIȘI pe un loc la BUGET în a doua etapă(în urma redistribuirii locurilor – liste afișate în 27 iulie 2020), trebuie să ajungă la UAB pentru a se înmatricula până la data de 31 iulie 2020! Locurile neconfirmate prin înmatriculare vor fi redistribuite candidaților înmatriculați pe locurile cu taxă, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, conform opţiunii lor din fişa de înscriere.
  • Candidații declarați ADMIȘI pe un loc cu TAXĂ sau la ID (învățământ la distanță), trebuie să ajungă la UAB, pentru a se înmatricula, până la data de 28 august 2020.Studenții admiși pe loc cu taxă sau la ID vor achita, la înmatriculare, ¼ din taxa de școlarizare anuală, specifică fiecărei specializări, conform Regulamentului în vigoare.

Universitatea a făcut publice, pe site, toate informațiile de interes imediat pentru candidați: documentele necesare pentru înmatriculare, calendarul înmatriculărilor, programul și locațiile comisiilor de Admitere, precum și câteva informații privind regimul circulației în instituție, în conformitate cu prevederile privitoare la măsurile de securitate sanitară. Astfel, pentru protecția candidaților și a personalului, UAB a pregătit un circuit sigur pentru toți cei care se vor prezenta pentru confirmarea locurilor și depunerea dosarelor. Intrarea în clădirile Universității și la Comisii se va face obligatoriu cu mască și trecând prin procedura de termometrizare (cu puncte în toate locațiile principale de intrare spre comisii), evitându-se aglomerația. Candidații vor fi ajutați de către persoanele desemnate să gestioneze fluxul de candidați, așa încât nu se vor crea cozi sau aglomerație. La venire și la plecare, candidații sunt rugați să respecte cu strictețe marcajele de direcționare amplasare în incinta campusului și în clădirile universității.

Pentru orice sfaturi sau probleme administrative, candidații au la dispoziție, în continuare, numerele de telefon și adresele de email pentru consultanță, special alocate pentru întreaga perioadă a Admiterii.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

20 iulie 2020

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...