Politica

La Costinești a avut loc Școala de Vară TNL Alba

În perioada 25-31 august 2014 a avut loc un eveniment care devine de tradiție în cadrul organizației tinerilor liberali din județul Alba – o nouă ediţie a Şcolii de Vară a TNL Alba. Ca și în anii trecuți, și ediția de anul acesta s-a bucurat de sprijinul unora dintre seniorii liberali, evenimentul desfășurându-se la Costinești. Participanţii, în număr de peste 100, au fost membri sau simpatizanți ai PNL – elevi, studenţi, masteranzi și doctoranzi din județul Alba și nu numai. De asemenea, anul acesta organizatorii au oferit un loc și lui Marian Arion, din Blaj, cel care a obținut locul I la concursul „100 de ani de la declanșarea primului război mondial”, desfășurat de TNL Alba pe parcursul lunilor iunie și iulie ale acestui an.
Coordonatorul proiectului, prof. Adrian Simion (purtător de cuvânt al PNL Alba și coordonator T Comunică al TNL Alba), a oferit mai multe detalii privind organizarea şi desfăşurarea evenimentului: „Am avut tineri provenind din diverse medii de studiu, dar de vârste apropiate, iar soluţia s-a dovedit a fi una de succes, dacă mă gândesc la faptul că discuţiile pe marginea subiectelor au fost mai mult decât interesante şi antrenante. M-am bucurat să văd determinare, atitudine, pasiune, dar şi realism şi maturitate, în abordările pe care le-au avut participanţii în cadrul grupurilor de lucru. Am convingerea că într-o societate, cum este cea românească, în care implicarea civică şi politică lasă mult de dorit, prezenţa tinerilor în viaţa socială şi politică devine o necesitate. Până la urmă, finalitatea proiectelor de acest sens este aceea de a-i face pe participanţi să conştientizeze necesitatea implicării tinerilor în viaţa publică şi socială. Am avut nu doar acțiuni in-door, ci și out-door, precum o reușită acțiune de ecologizare pe plaja din Costinești. Ne bucură faptul că evenimentul a devenit unul de tradiție, iar anul acesta participanții au provenit nu doar din județul Alba, ci și din București și județe vecine județului Alba (Hunedoara, Mureș și Cluj). Acest fapt demonstrează atât că Școala de Vară TNL Alba devine tot mai cunoscută în județ, dar și în țară, dar și nevoia de desfășurare a unor astfel de evenimente pentru tineret. Participanții au fost împărțiți în mai multe grupe de lucru, iar la activități, pentru eficiență, am preferat să lucrăm cu grupe de 20 – 30 de tineri. Principalele teme abordate în atelierele de lucru pe echipe și în cadrul seminariilor și dezbaterilor, au vizat campania electorală pentru alegerile prezidențiale din această toamnă, dar s-au abordat și teme referitoare la orientarea în carieră și dezvoltarea personală. Lectorii au fost profesori, formatori și universitari din Alba Iulia, Cluj Napoca, București și Constanța”.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

2 septembrie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...