Actualitate, Politica, Stiri

KLAUS IOHANNIS: „Vreau un guvern PNL”

Primul interviu televizat al preşedintelui Iohannis a fost acordat joi, 22 ianuarie 2015, lui Rareş Bogdan, la Realitatea TV.

Iohannis a declarat fără nici o rezervă că îşi doreşte un alt guvern: „Da, eu îmi doresc un guvern PNL. Nu este niciun secret, nu fac niciun secret din asta. Şi atunci cu acel guvern veţi vedea ce înseamnă dacă preşedintele nu colaborează instituţional corect, ci colaborează efectiv cu efecte sinergice cu guvernul, având concepte similare, abordări similare, venind cu soluţii pentru marile probleme. Una este ce avem acum, colaborăm instituţional corect, alta este dacă va fi un guvern, acum sau după 2016, cu cât mai repede cu atât mai bine, cu care mă simt confortabil, un guvern pe care pot să-l numesc dacă merg la Bruxelles să spun: ‘Domnule preşedinte, guvernul meu şi cu mine vă propunem acest lucru.

Despre relaţia cu premierul Ponta, Iohannis a precizat: „Acest Guvern a fost aici când am devenit preşedinte, nici nu i-am ales, nici nu îi resping instituţional, fiindcă nu este treaba preşedintelui să respingă instituţional un guvern, dar cu acest guvern nu văd cum să pun în practică gândirea mea pentru o Românie prosperă şi puternică pentru următorii zece ani. (…) Eu îmi doresc un guvern PNL, dar trebuie să vedem cum, ce mi-aş dori, varianta optimală, şi ce se poate”.

Iohannis: „Lucrurile se întâmplă în Parlament. Este posibil ca în cursul acestui an, nu ştiu când fiindcă nu dirijez eu aceste lucruri, dar sunt mişcări în Parlament între partide şi este posibil să se schimbe majoritatea, şi este normal. În momentul în care actuala Opoziţie simte că are un vot în plus, vine cu o moţiune de cenzură şi schimbă guvernul. Aşa funcţionează democraţia, este normal, este natural, şi atunci vom avea alt guvern”.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că „şeful statului nu este ales să distreze oamenii”: „Eu propun altfel de politică, fără scandaluri, show-uri televizate între preşedinte şi premier. Pe mine nu o să mă vedeţi acuzându-l pe premier pentru ceva ce a făcut sau trăgându-l de urechi, vorbind mai colocvial. Nu aşa se face politică. Am spus de atunci că voi colabora instituţional corect cu orice Guvern, preşedintele nu este ales ca să distreze oamenii, să poarte discuţia politică într-o zonă în care nu are ce căuta”.

Iohannis vrea două mandate şi un proiect de ţară pe 10 ani: „Un proiect pe zece ani în care schimbăm România, pentru asta este nevoie de un alt guvern, pentru asta este nevoie de un guvern cu care lucrez eu, împreună, pe aceleaşi principii, pe aceeaşi planificare, un guvern care vine cu o platformă de guvernare sau cu un program de guvernare care se bazează în esenţă pe lucrurile cu care am venit în faţa alegătorului şi cu care am câştigat alegerile… Nu am spus Cătălin Predoiu fiindcă îmi este mai simpatic ca şi om, ci fiindcă aceasta este alegerea PNL. (…) Eu nu fac politică pentru persoane, nu fac politică pentru un anumit interes. Eu fac politică pentru România şi atât. Orice altceva se subordonează acestui obiectiv. Şi dacă spun că da, îmi doresc guvernul, în ghilimele, al meu, PNL, mi-l doresc fiindcă atunci pot să fac mai mult pentru România, nu fiindcă vreau neapărat anumite persoane să ajungă neapărat pe anumite funcţii”.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

23 ianuarie 2015

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...