Actualitate, Politica

Klaus Iohannis nu este de acord cu decizia Senatului în cazul Vosganian

Preşedintele României, Klaus Iohannis a criticat decizia senatorilor de a nu-i ridica imunitatea parlamentară senatorului liberal Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei,pentru a putea fi începută urmărirea penală în dosarul în care este cercetat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.
Deşi Vosganian este unul dintre apropiaţii lui Iohannis acesta a precizat că senatorii trebuiau să ia decizia de ridicare a imunităţii senatorului.
„Mă așteptam ca Senatul să încuviințeze solicitarea DIICOT de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Votul senatorilor arată că nu s-a înțeles încă pe deplin necesitatea schimbării pentru care am pledat atât la consultările cu partidele politice parlamentare, cât și în recentul discurs ținut în plenul Parlamentului. În fața justiției, nu există decât o singură măsură: respectul față de lege, indiferent de persoană sau funcție” a spus Iohannis.
Procurorul general Tiberiu Nițu a trimis Senatului cererea DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale față de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

13 februarie 2015

About Author

Ziarul Apulum


ONE COMMENT ON THIS POST To “Klaus Iohannis nu este de acord cu decizia Senatului în cazul Vosganian”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...