Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul de numire a lui Daniel Horodniceanu în funcţia procuror-şef al DIICOT, conform unor surse din Administraţia Prezidenţială informează mediafax.ro.
Horodniceanu, care va împlini 41 de ani pe 26 mai, şi-a început activitatea profesională în anul 1998, pe postul de consilier juridic la Consiliul Judeţean Iaşi, unde a stat din august până în decembrie, din luna ianuarie a anului următor intrând pe postul de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Acesta a stat aproape un an şi jumătate la Fălticeani, trecând apoi prin posturi similare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani şi la Iaşi.
În noiembrie 2005, a devenit procuror al DIICOT – Biroul Teritorial Iaşi, fiind numit şef al acestei instituţii în 2006, pentru trei ani, până în 2009. Atunci, a revenit timp de trei ani pe postul de procuror al Serviciul Teritorial Iaşi al DIICOT, iar din 2012 conduce din nou acest serviciu ca procuror-şef.
În toţi anii de activitate la Ministerul Public, în evaluările periodice, acesta a obţinut calificativul de „foarte bine”.
Este specializat, printre altele, în audierea copiilor în procedurile judiciare şi în combaterea şi înţelegerea fenomenului traficului de femei în Europa.
Lasă un răspuns