Evenimente

Jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor anti-Covid

amenziamenzi

Jandarmeria Alba continuă acţiunile executate pentru prevenirea şi limitarea infectării cu noul Coronavirus. În acest context, în perioada 22 – 24 februarie 2021, echipajele de jandarmerie, alături de alte structuri şi autorităţi, au acţionat pe raza judeţului Alba. Pe timpul misiunilor executate în vederea verificării respectării măsurilor impuse prin Legea nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost verificate de către jandarmi mai multe zone aglomerate, printre care supermarketuri, terase, mijloace de transport în comun şi autogări. Au fost aplicate un număr de 75 de avertismente scrise pentru nepurtarea măştii de protecţie şi încălcarea normelor privind circulaţia persoanelor în intervalele în care aceasta a fost interzisă.

”Sub coordonarea Instituţiei Prefectului- Judeţul Alba, acţiunile vor continua şi în perioada următoare, iar scopul acestora este unul preventiv şi de informare a cetăţenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecţie sanitară.

Pentru a evita creşterea numărului de infectări şi a îmbolnăvirilor, facem apel la cetăţeni să respecte cu stricteţe prevederile legale incidente şi să semnaleze cazurile de încălcare a normelor de protecţie sanitară fie direct echipajelor de jandarmerie, fie prin apel la TelVerde 0800 800 165”, se arată într-un comunicat de presă.

The post Jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor anti-Covid appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

25 februarie 2021

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...