Actualitate, Cultura, Stiri

IVĂNIŞ, judeţul Alba. Premii consistente pentru tinerii folkişti la Întregalde Folk 2014

În perioada 9-12 iulie la Ivăniş, într-o zonă idilică din judeţul Alba, va avea loc a doua ediţie a Întregalde Folk, eveniment iniţiat de Stelian Maria, român stabilit în Suedia în urmă cu 20 de ani.

„În primul rând vreau să-i ajutăm pe oamenii de acolo, vreau să dezvoltăm turismul acolo. Apoi vreau să-i sprijinim pe tinerii muzicieni din acest domeniu al folkului. Şi încă ceva: vreau să fac o tabără internaţională a trubadurilor. Aşa cum am mai spus-o singurii mei sponsori sunt artiştii, cei care vin lângă mine şi mă ajută. Interesul meu este să ajută zona aceea şi oamenii”, mărturiseşte Stelian Maria, vechi interpret de folk, fost membru al juriului celui mai important festivalul folk din România: festivalul de muzică folk „Om Bun” de la Bucureşti.

La rândul său, interpretul Daniel Opriţă precizează: „Anul trecut au venit mulţi copii. La această ediţie s-au anunţat şi mai mulţi. E o chestie frumoasă: acel copil va fi culturalizat, are o afinitate spre ceva bun, spre ceva frumos. Ce poate fi mai frumos pentru un părinte care-şi vede copilul aplecându-se spre chitară, spre studiul chitării? Un popor culturalizat e mai viu, mai greu de manipulat”.

Calendarul concursului:
9 iulie – preselecţie
10 iulie – concurs
11 iulie – concurs
12 iulie – anunţarea concursului

Premii:

Marele Premiu Întregalde Folk – 300 euro
Premiile Tatiana Stepa, Florian Pittiş, Vali Sterian, Alexandru Zărnescu – fiecare 100 euro
Premiul pentru cel mai bun instrumentist – un amplificator pentru chitară
Premiul special al juriului – 90 euro
Premiul pentru cel mai tânăr concurent – 65 euro.

„Nu vor lipsi premiile instant, premiile surpriză … pentru tinerii concurenţi”, după cum ne-a anunţat Alexandra Oniţă, directorul festivalului, într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia.

În fiecare seară, melodiile concurenţilor vor fi urmate de recitalurile artiştilor invitaţi.

Recitalurile artiştilor invitaţi: Glenn Silverious John (Pakistan), Mario Ovidiu Madius (Suedia), Magda Puskas, Emeric Imre, Walter Dionisie, Raluca Cismaru, Tituş Constantin şi Iulia Em,
trioul Adi Mitescu, Puiu Bretoiu şi Daniel Opriţă, Alergic, Nelu Pitic, Daniel Julean şi prietenii, Buido Show Zoltan, Cătălin Stepa, Nicu Zotta, Felicia Pop, Stelian Maria (Suedia), Oana Dragomir, Flaviu Tuliciu, Denisa Moga şi dansatorii grupului Făşangii de la Cetea (dans tradiţional).

Minicursuri:
Chitară – susţinut de Adi Mitescu
Tobe – Puiu Bretoiu
Justiţie – susţinut de judecătorul Cristi Dănileţ
Copt pupuri (plăcinte) şi pâine la cuptor – Nana Milie, localnică
Cules ciuperci – Anca Maria
Cules plante pentru ceai – Alina Muşătoiu.

Accesul la Ivăniş se face prin Galda de jos, localitate situată lângă DN1, între Alba Iulia şi Teiuş.

Aşadar dacă aveţi nevoie de linişte, natură, muzică şi distracţie, urcaţi în perioada 9-12 iulie la Ivăniş într-un cadru natural intact…

Informaţii suplimentare pe www.intregaldefolk.apsta.ro

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

1 iulie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...