Actualitate, Comunicate

ITM Alba: Amenzi de peste 5.000 de lei pentru agenţi economici cu nereguli în activitatea de muncă

Inspectorii ITM au continuat controalele la societățile comerciale din județul Alba. Astfel că, în perioada 20 – 24 iulie au fost controlate peste 50 de unități, în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă. Ca urmare a verificărilor, pentru neregulile depistate au fost aplicate amenzi în valoare de peste 5.000 de lei. Nu au fost găsite însă cazuri de muncă “la negru”.

Săptămâna trecută, inspectorii ITM au controlat 20 de unități din domeniul relaţiilor de cu un număr de 864 de angajați. Cu această ocazie s-au constatat 23 de deficiențe și a fost aplicată o amendă în valoare de 1.500 de lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

– nu au fost stabilite pentru toţi salariaţii atribuţiile corespunzătoare postului prin fişa postului;

– neacordarea repausului săptămânal;

– neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat;

– contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze referitoare la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor aplicabile la nivelul angajatorului;

– primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine);

– regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor;

– registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost controlate un număr de 35 de unități. Au fost aplicate 27 de sancțiuni, dintre care 26 de avertismente și o amendă în valoare de 4.000 de lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

– lipsa autorizarii inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR;

– lipsa instruirii periodice a lucrătorilor;

– organizarea necorespunzătoare a activității de securitatea muncii la nivelul unităților, conform noilor reglementări din HG 955/2010,

– lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate;

– desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor;

– lipsa instrucțiunilor proprii de securitatea muncii pentru activitățile desfășurate;

– lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.

Distribuie Acum

27 iulie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...