
Vineri, 17 ianuarie, în cadrul conferințe de presă săptămânale, președintele ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat că susține necondiționat alegerea primarilor în două tururi, acest aspect fiind un ”măr al discordiei” între ALDE și PSD, încă din perioada în care cele două partide formau o coaliție de guvernare.
”Decizia Guvernului de a-și asuma răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi, cel mai probabil, este un blat, o înțelegere între o bună parte din PNL și o altă bună parte din PSD, pentru că niciunul dintre cele două partide, dar mai ales PSD, nu doresc un așa tip de alegeri. Guvernul va pica, cel mai probabil, odată cu moțiunea ce va fi depusă de PSD. Iar astfel se va ajunge la ceea ce-și doresc cel mai mult fiecare dintre cele două partide, respectiv alegeri anticipate pentru PNL și păstrarea unui singur tur de scrutin, în cazul PSD. Există un interes din partea Serviciilor, coordonate de Președintele Klaus Iohannis, care ar avea anumiți preferați în PSD, printre care Sorin Grindeanu sau Mihai Tudose, cu ajutorul cărora s-ar pune la cale acest blat pentru anticipate. În cazul unei moțiuni de cenzură depuse de PSD, ALDE nu va vota un asemenea proiect și singura variantă în care ALDE va vota o moțiune este aceea în care guvernul PNL își va asuma răspunderea pe tema Secției Speciale din Justiție.” a declarat Ioan Lazăr.
Lasă un răspuns