Politica, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Ocna Mures, Stiri teius

Ioan Dîrzu, deputat PSD:”Decizia domnului Daniel Breaz este de neînțeles”

Vineri, 21 august, deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu a ținut să își exprime părerea pe pagina sa de Facebook, în legătură cu demisia din cadrul partidului a lui Daniel Breaz.

”Decizia domnului Daniel Breaz este de neînțeles. Nu a exprimat niciodată un punct de vedere prin care să vorbească de îngrijorări privind situația din Partidului Social Democrat. Daniel a fost invitat la toate ședințele și acțiunile noastre, am depus mereu eforturi pentru a-l implica, dar din partea lui nu s-a făcut niciun efort, deși partidul l-a promovat senator și de două ori ministru, nefiind un membru activ și implicat. Mereu am fost disponibili în a-i asculta opiniile și pot confirma că toată conducerea națională a PSD a discutat în repetate rânduri cu el pentru a fi implicat în deciziile luate, inclusiv pentru candidatura lui alegerile locale. Mai mult, era mai preocupat să facă pe plac, pe plan local, liderilor liberali portocalii. Sunt convins că lipsa ideologiei de acolo nu îl va deranja. Din păcate, comportamentul și decizia lui demonstrează o lipsă clară de caracter. Cu regret o spun, pentru că îmi place să cred că am fost înainte de toate prieteni, dar Daniel Breaz este primul parlamentar atras de liberali pentru a nu vota moțiunea de cenzură. Este primul parlamentar traseist de la depunerea actualei moțiuni de cenzură. Sper sincer să fi meritat ce a primit, deși cred că onoarea nu trebuie să fie de vânzare. Cred că membrii și susținătorii noștri meritau mai mult. Cetățenii din Alba vor ști mereu, indiferent de partidul pe care îl vor alege, că Daniel Breaz s-a folosit de partid doar în interes personal , nefiind om de echipă, dovedind lipsă de onoare și curaj, iar pentru diferite interese, va schimba barca politică și cu altă ocazie. Organizația Alba a Partidului Social Democrat este implicată, se descurcă foarte bine și fără el, oricum implicarea lui a lipsit cu desăvârșire în ultimul an de zile. Am pornit o reconstrucție a organizației, care îmbină experiența unor primari de excepție cu dorința de implicare a unor tineri, veniți din diverse medii socio-profesionale și care cu siguranță vor face multe surprize plăcute la aceste alegeri locale.#Latreabă!” a scris Ioan Dîrzu.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

21 august 2020

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...