Actualitate, Cultura, Stiri

Invitaţie pentru iubitorii de artă: expoziţia de pictură „Peisaje”

Iubitorii de artă sunt invitaţi să viziteze expoziţia de pictură, intitulată „Peisaje”. Lucrările vor putea fi admirate la Galeriile de artă ale municipiului Alba Iulia, după ce, la începutul lunii trecute, cei patru pictori originari din Alba au expus tablourile în simezele spaţiului expoziţional al Librăriei Okian din Braşov.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 15 iunie, începând cu ora 19:00. Evenimentul va fi prezentat de prof. Traian Mârza, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici şi de prof. Ana Dumitran. Lucrările expuse sunt semnate de Ana Jilinschi, Laurenţia Stoia, Marcel Muntean şi Ovidiu Gliga.

Expoziţia „Peisaje” vorbeşte despre prietenia care poate lega câţiva oameni într-un cadru comun reprezentativ cu evidente legături spirituale. Profesori şi elevi, în căutarea momentului perfect, a clipei care trece, a umbrei şi a luminii, care definesc sau creează peisajul, vorbirea într-un limbaj mai mult decât simplu, pentru că e o vorbire cu suflet.

Nu e dorinţa de a impresiona doar pentru moment, ci de a lăsa o amprentă în mintea şi sufletul privitorului, care în faţa unui peisaj să poată trăi senzaţia cu care a fost creat acesta. Locurile care s-au aşezat sub pensula pictorilor alcătuiesc spaţii pline, cu perspective şi expresii proprii fiecărui artist. Rameti, Strajă, Valea Ampoiului, Peisaj de iarnă la Aiud – sunt doar câteva dintre temele care alcătuiesc aceasta expoziţie.

Lucrările stau sub semnul diversităţii, al lirismului expresiv şi al liniştii care vorbeşte în taină despre locurile natale, sau despre experienţa întâlnirii cu un alt tip de peisaj, al altor locuri, ceea ce conferă expoziţiei un aer sincer şi personal.

Manifestarea expoziţionala întruchipează prezenţă continuă a peisajului în conştiinţa colectivă a oamenilor, ca temă îndrăgită atât de artişti, cât şi de cei care gustă arta că hrană a minţii.

 

 

Expoziţia va fi deschisă publicului începând cu data de 15 şi până în 30 iunie.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

12 iunie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...