Educatie, Evenimente, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Între 1 și 3 martie, Alba Iulia găzduiește a X-a ediție a concursului de arhitectură ”CASA”

Studenții arhitecți din toată țara se întâlnesc la Alba Iulia, în perioada 1 – 3 martie, pentru lansarea celei de-a X-a ediție a concursului ”CASA”.

În prima zi va avea loc lansarea oficială a temei la Casa de Cultură a Studenților, dar și vizita sitului propus pentru proiectul din acest an. În cea de-a doua zi, studenții vor participa la o serie de conferințe despre locuire ca program de arhitectură, cu specialiști din domeniu pentru a-i ghida în elaborarea unei soluții.

Ideea acestui proiect s-a materializat din inițiativa unor studenți arhitecți care își doreau o competiție comună, bazată pe munca din cadrul atelierelor de proiectare ale anului doi la nivel național. Așadar, capitala a dat startul acestei competiții anuale, prima ediție fiind la București, urmată de Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Baia-Mare, Cluj-Napoca, Sighișoara, Arad, Iași, urmând cea de-a X-a ediție, la Alba Iulia.

În contextul în care, locuirea ca și program de arhitectură reprezintă tema comună a tuturor atelierelor anului doi, concursul abordează tocmai acest aspect.Prin tema propusă, studenții sunt provocați să creeze o micro-comunitate cu spații comune, cât și private, într-un context urban. Aceștia au dat mereu răspunsuri creative, fiind evaluați de un juriu  de specialitate și au demonstrat că o singură temă de proiectare poate naște sute de soluții complet diferite ca abordare, datorită interpretării subiective a fiecăruia.

În prezent concursul este unul conceput și organizat de către asociațiile studenților arhitecți din țară: Asociația de la 4 (A4), Asociația Studenților Arhitecți din Cluj Napoca (asta Cluj), Asociația Studenților Arhitecți din Iași (ASAI) și Asociația studenților de la Mincu.

Sfârșitul de săptămână petrecut la Alba Iulia are drept scop: aprofundarea temei, interacțiunea cu situl propus și înțelegerea contextului, schimbul de experiență între studenți din diferite centre universitare, cât și între studenți și profesioniști din domeniul arhitecturii.

Program:


1 Martie


14:00 – Lansarea temei – Casa de Cultură a Studenților
17:00 – Vizită pe sit

2 Martie


12:00 – Tur ghidat al orașului
16:00 – Conferințe despre locuire – Casa de Cultură a Studenților

Conferențiari:

Dorin Ștefan Adam – fondator birou arhitectură Mânădelucru (originar din Alba)
Sorin Magda – fondator birou arhitectură Atelier Magda (Alba Iulia)

Petra Bodea – arhitect la ADNBA (București)

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

27 februarie 2019

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...