Actualitate, Stiri

Întinerirea satului românesc – soluţia miraculousă pentru renaşterea economiei şi punerea în valoare a moştenirii rurale

pndrProgramul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 constituie un moment de răscruce în ceea ce privește dezvoltarea agriculturii românești. Ne propunem să relansăm investițiile în agricultură, dar acest lucru nu poate fi făcut decât printr-o construcție suplă și o raportare la problemele reale, pe o pliere la nevoile și necesitățile practice ale beneficiarilor. Viitorul Program se dorește a fi flexibil, aplicat, simplu și ușor de implementat pe fiecare Măsură.

În primul rând se dorește de la viitorul Program Măsuri eficiente și cu plus valoare. Din 24 de măsuri câte au fost disponibile în această perioadă, pe viitor vor rămâne doar 14. S-a redus numărul domeniilor de intervenție pentru a nu risipi banii europeni pe ceea ce nu se cere.

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 -2020, cu o alocare de aproximativ 8 miliarde de euro, România are, în afara componentei investiţionale în spaţiu rural, şi un alt obiectiv de maximă importanţă.

Ne referim la componenta de încurajare a tinerilor fermieri care doresc să se instaleze în mediul rural sau care doresc să investească în spaţiul rural pe diverse măsuri de finanţare. Prioritizarea tinerilor de către Uniunea Europeană este vizibilă din consistenţa fondurilor europene acordate – cuantumul sprijinului financiar – . şi, totodată, din facilităţile asigurate pe partea de evaluare a proiectului.

Astfel, pentru Măsurile de investiţii, Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” şi Măsura 123 Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere tinerii beneficiază de un punctaj suplimentar faţă de alţi beneficiari, iar cofinanțarea publică va fi mult mai mare. Cofinanţarea privată, care vine în sarcina beneficiarului, va fi sprijinită prin crearea unor pachete de creditare la nivelul celor mai scăzute dobânzi, adică maxim 7-8%. Mai mult decât atât, intensitatea sprijinului acordat tinerilor fermieri creşte cu 20 de procente pentru proiectele de investiţii în active fizice.

Pentru fermele mici se acordă în viitorul Program 150 de milioane euro pentru susţinerea financiară şi dezvoltarea acestora, iar alocaţia pe fiecare fermă este de 15.000 de euro nerambursabili . În mod evident tinerii vor avea prioritate în obţinerea acestor fonduri.

Vom continua în viitorul program alocarea unei sume substanțiale pentru Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” în mediul rural, de cca 612 milioane euro, dublu faţă de programul trecut unde s-a alocat doar 302 mil euro. Fiecare tânăr fermier instalat prin PNDR 2014-2020 va primi suma de 50.000 de euro în vederea susţinerii unei afaceri rentabile şi pe termen lung. Astfel, aprox 12.300 de tineri vor fi beneficiarii acestei măsuri în programul 2014-2020, alături de alţi 12.976 tineri până în 40 de ani care au beneficiat de fonduri europene pe măsura 112 ,,Instalarea tinerilor în mediul rural’’ pe programul 2007-2013.

De asemeni tinerii pot accesa şi fonduri europene pe măsura de finanţare ,,Ferme familiale‘’ unde, pe lângă fondurile nerambursabile acordate, în procent cuprins între 50 şi 70%, vor beneficia de creditarea avantajoasă pentru cofinanţare. Este vorba de Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 43 din 15 mai 2013, care stabileşte acordarea de credite de finanţare pe o perioadă de 10 ani şi termen de graţie de 2 ani.

Tinerii care vor investi în zona montană şi zonele defavorizate pe Măsura 121 ,,Dezvoltarea şi modernizarea exploataţiilor agricole‘’ şi Măsura 123 ,,Procesarea şi industrializarea produselor agricole‘’, vor putea beneficia de sprijin nerambursabil cumulat de până la 80%.

Nu în ultimul rând crearea de locuri de muncă în mediul rural este o prioritate care va fi abordată prin alocarea de fonduri europene în mediul rural prin Măsura 312 ,,Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi‘’ . De menţionat este faptul că, dacă în programul 2007- 2013 s-au alocat peste 449 milioane euro pentru înfiinţarea a peste 3.495 de microîntreprinderi în mediul rural generând înfiinţarea a peste 23.000 de locuri de muncă, în perioada 2014-2020 se vor aloca 330 milioane euro, estimându-se a se înfiinţa peste 2.695 de microîntreprinderi, cu peste 18.000 locuri de muncă.

Acestea sunt doar câteva din oportunitățile pe care le oferă noul PNDR. Prin noua politică agricolă în mediul rural, accesarea fondurilor europene nerambursabile şi implementarea cât mai multor proiecte va însemna şi o rezolvare a unei probleme extreme de gravă, şi anume îmbătrânirea populaţiei şi depopularea periculoasă a satelor româneşti. O soluţie de depăşire a acestei situaţii o reprezintă atragerea, prin facilităţile şi oportunităţile disponibile prin fonduri europene a cât mai multor tineri către satele româneşti pentru a aşeza la temelia dezvoltării rurale acea cărămidă care din păcate lipseşte acum – o clasa de mijloc şi tinerii întreprinzători în mediul rural.

Uniunea Europeană prioritizează tinerii şi prin măsurile din Pilonul I al Politicii Agricole Comune. În ceea ce priveşte subvenţiile, plăţile directe acordate pe suprafaţă tinerilor fermieri reprezintă un plus de 25% din plata medie naţională stabilită pe hectar, pentru cei ce deţin o suprafaţă de pământ de până la 60 ha.

Scopul prioritizării tinerilor este şi acela de a crea în mediul rural o clasă nouă de întreprinzători, de manageri –  cu alte cuvinte, o clasă a tinerilor fermieri.

Poate părea discriminatoriu pentru unele categorii sociale, dar întinerirea satului românesc este una vitala şi reprezintă garanţia viitorului agricol al României.

Chiar dacă tinerii sun încurajaţi în mod excepţional, toate categoriile de vârstă din mediul rural vor avea acces la sprijin financiar pentru a-şi dezvolta activitatea, iar noi ne asumăm responsabilitatea de a-i sprijini şi orienta pe toţi cei care doresc să investească în agricultură şi dezvoltare rurală spre banii de care au nevoie – fondurile europene nerambursabile.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

4 februarie 2014

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...