Interviuri, Locale, Politica, Stiri

Interviu cu Radu Cristian, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Sebeș

Indicați-ne motivele care v-au determinat să vă înscrieți în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Sebeș?

O să vă indic un motiv principal. Cineva trebuie să se implice. De tânăr am fost implicat în activități ce priveau administrația. La un moment dat, prietenii care îmi erau alături m-au sfătuit că trebuie să îndrăznesc mai mult. Să mă lupt pentru Primăria Sebeș. Pentru că ei au încredere în mine. Fapt care, mărturisesc, m-a flatat dar m-a și emoționat. În actualul mandat de consilier am înțeles poate cel mai bine dezideratul candidaturii mele. Oamenii din Sebeș au început să mă caute, să îmi semnaleze problemele lor, să îmi ceară ajutorul și foarte important să își pună speranța în mine. Sentimentul ăsta m-a împins înainte. Că pot fi o speranță pentru oameni.

Care sunt atu-urile pe care considerați că le aveți pentru a câștiga bătălia electorală care se apropie?

Sunt un om ca și ei. Ca oamenii din Sebeș. Onest și luptător. Cei mai mulți mă cunosc.

De ce ați ales să candidați din partea PSD Alba?

Am ales să fiu parte a unei echipe gata să stea lângă mine pentru a face din Sebeș orașul prosper pe care ni-l dorim toți. Pentru că Sebeș e casa noastră. Sunt alături de echipa PSD, dealtfel noi am fost parte a unui proiect mai vechi, atunci când PNL și PSD lupta de aceeași parte a baricadei pentru a pune capăt celui mai corupt regim care a condus vreodată România, regimul PDL-Băsescu-Udrea! Regimul care a sărăcit țara! De altfel, echipa mea este Sebeșul, alegerea mea sunt oamenii de aici!


Experiența de consilier local poate conta decisiv în bătălia electorală și într-un eventual mandat de primar pe care îl puteți câștiga?


Contează experiența de consilier local, desigur. Dar eu cred că cel mai mult contează condiția de a fi om, de a rămâne consecvent principiilor sănătoase! De a fi cinstit!

Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele eșecuri ale actualei administrații locale din Sebeș?

Administrația de acum s-a rupt total de cetățenii din Sebeș. Eu cred că ei nu cunosc deloc ce vor oamenii de aici. Pe de altă parte, risipa banului public e un lucru pentru care actualii edili vor trebui să răspundă. Este nepermis să faci cheltuieli nepermise pe chefuri și activități conexe și apoi să îndatorezi orașul pentru mulți ani de aici încolo. Că să nu mai spun că la capitolul investiții pentru spital, drumuri, creșe, au rămas repetenți.

Cum ați defini Sebeșul de azi în câteva cuvinte?

E un oraș, un municipiu, cu oameni minunați, de nota 10. Dar e o localitate cu o administrație care nu e în stare să treacă clasa. Sebeșul merită mai mult!

Cum va arăta, din punctul dumneavoastră de vedere, Sebeșul peste 4 ani?


Nu fac predicții. Ce pot să vă spun sigur este că implicarea mea va fi de sută la sută. Eu aici trăiesc. Nu vin doar dimineața la birou din altă parte. Sebeșul e casa noastră. Iar casa în care stai vrei să arate superb.

Câteva cuvinte de final?

Încrederea e un lucru care se câștigă greu, dar se pierde ușor. Eu sunt un sebeșean care crede în oameni. Niciodată prietenii mei, concetățenii mei nu vor avea motiv să își piardă încrederea în mine, pentru că mă dedic în totalitate, iar toate lucrurile vor fi bune și bine făcute. Voi fi oricând și oriunde va fi nevoie de mine.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

28 iulie 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...