Interviuri, Locale, Stiri

Interviu cu Ioan Emil Itu, candidatul PSD la Primăria comunei Blandiana

Pentru început vă rog să ne spuneți câteva lucruri despre dumneavoastră.

Sunt un om absolut normal. Am văzut lumina zilei în 1969, mai precis pe 10 decembrie, în comuna Șibot, comuna alăturată comunei Blandiana. Am copilărit în comuna Blandiana și am făcut școala generală aici. Apoi am urmat cursurile Liceului Militar de la Alba Iulia. Am avut o carieră militară, în primă fază ofițer fiind în garnizoana Cluj-Napoca, ulterior la Penitenciarul Aiud, începând cu anul 1999, instituție în care am ocupat absolut toate treptele ierarhiei, finalizând în acest an cu pensionarea din funcția de director al penitenciarului.

Ce vă recomandă pe dumneavoastră pentru această funcție pe care vreți să o ocupați?

Nu știu dacă este foarte important ceea ce mă recomandă pe mine, dar cred că este important ceea ce pot face pentru comună. Degeaba ai recomandări bune și nu ești alături de oameni. În primul rând, cred că urmare a formării de care am avut parte și pe care am și construit-o, cariera pe care am îmbrățișat-o, am avut de-a lungul întregii mele existențe profesionale câteva repere de la care nu m-am abătut și pe care urmându-le, am reușit să le și valorific, și apoi să și construiesc o carieră de succes. În primul rând legalitatea, pentru că este cea mai importantă, cel mai important reper după care m-am ghidat în carieră. Apoi este vorba despre eficiență, și nu în ultimul rând despre oportunitate. Cam asta ar fi principalele trei valori după care mi-am ghidat întreaga carieră și după care intenționez ca și în continuare să mă ghidez, și dacă voi fi alesul cetățenilor comunei Blandiana, cu siguranță că le voi urma, le voi transpune și în activitatea mea viitoare.

Spuneți-mi câte ceva despre proiectele dumneavoastră

La capitolul proiecte am stat și am urmărit realitatea din jur. Până acum nu am putut să fac politică și nici nu am făcut politică. Am urmărit de-a lungul timpului cu mare interes în media ceea ce au prezentat și prezintă diverși candidați. Există după părerea mea o tendință de a exacerba în această perioadă tot felul de proiecte, tot felul de inițiative, tot felul de propuneri cu care să încercăm fiecare dintre noi să convingem și nu de puține ori chiar să amețim electoratul. Proiectele oricărui primar de bun simț ar trebui să pornească de la nevoile cetățenilor, de la nevoile comunelor și satelor din comună și apoi să fie bine ancorate și bine raportate la realitățile actuale. Pentru că nu ne putem propune să facem metrou sau să ducem calea ferată în vârf de munte. Deși sună foarte interesant și foarte frumos. În primul rând cred că trebuie pornit de la bunăstarea și confortul cetățeanului, iar acestea pot fi îmbunătățite, pot fi duse spre noi standarde. Pentru asta trebuie un om cu viziune, cu o atitudine corectă și cu putere putere de muncă și de convingere. Infrastructura este elementul de la care întreaga țară trebuie să pornească. De ani și ani de zile. încercăm să găsim proiecte, inițiative, finanțare pentru a duce mai departe investițiile din infrastructură. Binențeles că nici comuna Blandiana nu face rabat de la această nevoie generală și că e nevoie în continuare de a se investi în această infrastructură. În primul rând, nu beneficiază niciuna dintre localitățile comunei de o rețea de canalizare. Dumnezeu a binecuvântat satul Blandiana și satul Acmariu cu două râuri foarte frumoase. Din păcate ele sunt în general colmatate și destul de mult poluate. Tocmai datorită faptului că nu există această rețea de canalizare. În zonă s-au dezvoltat multe gospodării, au apărut locuințe frumoase, oamenii au posibilități materiale. Poate că nu a existat puterea, poate că nu a existat viziunea, poate că nu a existat capacitatea de a convinge, capacitatea de a forma echipe, capacitatea de a aduce specialiști, oameni competenți, oameni cu putere, care să se dedice unor proiecte și care să își pună în slujba localităților, cetățenilor munca puterea și capacitatea lor profesională.

Dumneavoastră credeți că ați găsit acești oameni cu care să formați echipa cu care să mergeți înainte.

Am în primul rând în echipă localnici, foști colegi din Blandiana, prietenii. Le știu posibilitățile, le știu familia, le știu gospodăriile și asta contează mult. Le știu dorințele și știu că au nevoie de cineva care să coaguleze, apoi să-i capaciteze, să îi motiveze și să-i dirijeze spre ceea ce până la urmă urmei își doresc și au nevoie.

De ce credeți că acum patru ani locuitorii din Blandiana nu au ales un primar din Partidul Social Democrat?

Sunt convins că și acum patru ani cei care au condus destinele organizației locale, cei care s-au angrenat în activitatea electorală de la momentul respectiv, au dat tot ceea ce au crezut că e necesar, tot ceea ce a fost cu putință și au făcut tot ceea ce a depins de ei pentru a putea propulsa în această funcție candidatul PSD. Poate că acest candidat nu a întrunit la momentul respectiv toate așteptările toate dorințele, nu a convins electoratul. Poate că echipa nu a știut la momentul respectiv cum să îl susțină, cum să promoveze, cum să-l ajute, cum să fie alături de el și cum să facă lucruri astfel încât până la urma urmei cetățenii să fie convinși să dea votul. Sperăm că de data aceasta o să reușesc și o să avem succes.

Cum credeți că ați putea să îmbunătățiți dumneavoastră infrastructura comunei Blandiana din momentul în care veți fi ales primar?

În primul rând cred că este foarte importantă întreținerea a ceea ce există la momentul actual. Apoi, Blandiana este binecuvântată și pe partea de suprafață agricolă, dar și pe partea de suprafață forestieră cu zone generoase, cu zone frumoase, cu zone bogate însă greu accesibile, în continuare greu accesibile. Cred că nu neaparat dezvoltarea, ci reabilitarea infrastructurii, a căilor de acces, atât înspre zonele agricole, începând de la Sărăcsău și până la Mereteu, cât și accesul spre zonele forestiere, fie că vorbim de pădurea comunală, fie că vorbim despre composesoratele constituite la nivelul comunei. Mă refer aici la căile rutiere forestiere care mai ales anul acesta au suferit mari degradări ca urmare a intemperiilor cu care ne-am confruntat și ar necesita în prima fază o intervenție rapidă pentru ca oamenii să-și poată exploata terenurile, să își poată aduce lemnul acasă pentru încălzire. În continuare Blandiana depinde de încălzirea pe lemne. Apoi, există la nivel național un program național de dezvoltare, de extindere a rețelei de gaze. Ne vom bate, ne vom lupta, vom face toate demersurile astfel încât gazul să ajungă și la Blandiana, indiferent pe ruta pe care se va crede de cuviință, care va fi cea mai eficientă de a fi adus și nu neapărat de a se opri la Blandiana, ci de a continua această extindere până la limita județului înspre Hunedoara Și mă refer aici și la localitățile învecinate: Băcăinți din comuna Șibot și apoi localitățile din comuna Ceru Băcăinți. Cu cât vom fi mai mulți, cu cât vom putea să ne facem prezent interesul și cunoscută nevoia și necesitatea, cu atât șansele noastre de reușită vor fi mai mari.

Câteva cuvinte de final pentru cititorii noștri…

Vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați creat-o de a putea să mă adresez tuturor cititorilor din județul Alba. Îi asigur că cel puțin din partea Partidului Social Democrat există un curent și o dorință de a veni cu oameni noi, oameni care au demonstrat pe parcursul carierei lor personale faptul că știu administrație, că pot administra, că pot crea echipe, că pot convinge, că au atitudinea corectă, că au cunoștințe necesare și că, în același timp, urmare a votului electoratului și a alegerii lor în posturile acestea foarte importante de primari ai comunelor județului, viața locuitorilor va cunoaște clar o îmbunătățire.

Vă mulțumim!

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

21 iulie 2020

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...