Actualitate, Cultura, Diverse, Interviuri, Music, Reportaje & Anchete, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri mondene, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Interviu cu aiudeanul Cătălin Milea. Despre noua piesă și noul nume de scenă.

Aiudeanul Cătălin Milea are 32 de ani și a lansat în urmă cu ceva timp primul videoclip.

Acesta și-a schimbat stilul muzical, precum și numele de scenă, iar în 13 Septembrie a lansat noul videoclip.

Vă lăsăm să descoperiți mai multe despre Cătălin Milea din interviul pe care ni l-a acordat.

1) Care este prima amintire legată de copilăria ta ?

Am foarte multe amintiri frumoase, dar cea mai frumoasă amintire a mea este aceea când mergeam la școală cu orga si le cântăm la profesori în pauze. Era o orga micuță, o duceam in ghiozdan.

2) Când ți-ai dat prima oară seama ce vrei sa devii când te faci mare ?

Eu mi-am dat seama la 12 ani, când mergeam cu caietul la școală și compuneam piese în pauze. Îmi amintesc prima mea piesă care am compus-o s-a numit „Sunt singur si trist”, știam de atunci că drumul meu este dedicat muzicii!

3) Când și în ce context ai apărut prima oară pe scena?

Prima oară am apărut pe scenă la vârsta de 14 ani, îmi amintesc eram la balul Strugurilor, am avut foarte multe emoții, dar am trecut peste.

4) Ai debutat prima oară sub numele de Milea Cătălin.

Da am debutat pentru ca asa ma si cheamă, Milea Paul Catalin, pentru ca a fost acel cover care l-am scos (aparte de asta este și primul în Romania la acesta piesă de la Richard Marx)

5) Ce te-a determinat să schimbi numele? De ce ai ales numele Paulo?

Mi-am schimbat numele de scenă pentru ca mi-am schimbat si genul de muzică, m-am axat pe muzica regheton si am profitat de numele meu Paul și mi-am pus „Paulo”.

6) Există în lumea muzicii o personalitate care te-a marcat puternic ?

Da, este Marius Moga. Eu il apreciez foarte mult!

7) Ai simțit nevoia vreodată sa faci compromisuri ?

Da, am facut foarte multe sacrificii să ajung până aici, dar Dumnezeu mi-a ajutat. Îmi amintesc când eram în școală și îmi adunam bani din alocație când trebuia să intru în studio. Am fost ajutat și de bunica și de mama, iar acuma tot ce am facut am facut pe cont propriu, nu a fost ușor.

8 ) Sunt curioasă ce părere ai tu despre expresia : “ Frumusețea vine din interior “?

Eu zic că frumusețea este trecătoare, iar cea din interior rămâne acolo. Eu zic că frumusețea este și sufletul unei persoane.

9) Ce faci doar pentru tine ?

Pentru că este sănătos și necesar, merg la sală. La Jox Gym din Aiud, acolo mă duc foarte mult. Eu zic că trebuie sa te menti. Mai ies la un fotbal. uneori.

10) Colecționezi ceva anume?

Sincer nu colecționez nimic, nu sunt pasionat.

11) Care ai simțit că a fost cea mai grea perioada din viața ta ?

Cea mai grea perioadă a fost după ce l-am pierdut pe tatăl meu pe care l-a tăiat trenul. Aveam 8 ani , iar eu îl așteptam să vină la mine, dar din păcate nu a mai ajuns. Pentru mine a fost cel mai mare șoc din viață. L-am iubit foarte mult, iar după aceea am avut noroc cu bunica și cu mama, care au fost alinarea mare sufletească, dănsele m-au crescut.

12) Când te-ai simțit prima oară vulnerabil ?

M-am simțit atunci când am urcat pe scenă prima oară. Am avut emoții foarte mari, dar totul a ieșit bine , atunci eram într-o formație care se numea Ttheboyslove. Am și filmat un videoclip în Spania la piesa „Sunt singur si trist”. Așa este și pe youtube. Am fost 3 în formație, după care am rămas 2, iar acum am rămas doar eu care a mai continuat în lumea muzicii.

13) Artistic, unde te vezi peste câțiva ani ?

Sincer, în Romania și dacă voi reuși cu muzica, și peste hoatare.

14) Mai este ceva ce ai vrea sa îți demonstrezi ție sau publicului tău ?

Da, îmi demonstrez mie că pot în primul rând și nu mă las bătut. Aștept un răspuns de la casele de discuri, aici doar Dumnezeu poate lucra.

15) Ce te împlinește pe tine ca și persoană, lucru la care ți-ar fi foarte greu să renunți ?

Muzica în primul rând. Îmi place foarte mult și fotbalul.

16) A trebuit să faci sacrificii pentru cariera ta ?

Da, foarte mari. Sincer nu am prea avut așa timp de iubită, m-am axat mai mult pe carieră.

17) Ai simțit vreodată că obosești în drumul tău spre succes ? Ce ai făcut atunci ?

Nu am simtit niciodată. Atunci când lupți pentru ceva, eu zic că într-o zi vei reuși. Eu sunt o fire foarte ambițioasă și simt că într-o zi voi reuși cu ajutorul lui Dumnezeu!

18) Cum îți petreci timpul liber ?

Îmi plac și călătoriile și aparte de asta sunt o fire foarte sociabilă și foarte simplă. Nu sunt fițos și din contra, ajut pe oricine dacă pot.

19) Care detaliu din munca ta îți place cel mai mult ?

Atunci când compun muzică și când cânt. Atunci când cânt simt o căldură în suflet care nu se poate spune prin cuvinte, mă simt foarte bine.

20) Care crezi ca sunt atuurile tale ? Cine îți face linia melodică, textul, clipul video ?

Eu îmi fac linia melodică și textul la toate piesele mele. Aș putea să compun și pentru alte persoane și m-aș bucura să colaborez și cu alți artisti. Mie îmi vine lina melodică pe moment, iar după aceea îmi vin usor și versurile, iar când compun versurile le compun din suflet, și trăiesc acel moment. Clipul la piesa con tu voz l-am filmat cu Lucian Craiu, o persoană cu un suflet minunat și cu Răzvan Rus.

21) Ce surprize ne mai pregătești pe viitor ? Un mesaj pentru cititorii ziarului Apulum.

Dacă voi semna un contract cu o casă de discuri am mai compus o piesă care se numeste „Te perdono”. Mai am și altele gata compuse cu tot cu linie melodică și versuri in spaniolă. Sper să ajute Dumnezeu să-mi îndeplinesc visul. Vă doresc tot binele din lume și mulțumesc la toată lumea care sunteți alături de mine. Mulțumesc si celor care au distribuit videoclipurile. Dacă vă place vă puteți abona la canalul meu de youtube.

Distribuie Acum

26 septembrie 2018

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...