Financiar, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Inflația și prețurile au crescut în luna februarie a acestui an

Marți, 12 martie, Institutul Național de Statistică a făcut publice date de interes public legate de situația economică a țării noastre în luna februarie.

Astfel, luna trecută, rata inflaţiei a fost de 3,8%, după ce în luna ianuarie s-a cifrat la 3,3%, în timp ce raportat la luna precedentă preţurile de consum s-au mărit cu 0,79%.

Calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), inflaţia anuală a fost de 4,0%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2018 – februarie 2019) faţă de precedentele 12 luni (martie 2017 – februarie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,5%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%.

Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la alimente, de 4,46% faţă de februarie 2018, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,74% și serviciile cu 3,08%.

Faţă de sfârşitul anului trecut, preţul cartofilor a crescut cu 21%, al legumelor cu 15%, iar al combustibililor cu 2,6%. Merită menționat că biletele de avion s-au ieftinit cu 5%.

La finalul anului 2018 rata anuală a inflaţiei a fost de 3,27%. La începutul lunii februarie, BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru 2019 cu 0,1 puncte procentuale, la 3%, în timp ce estimarea pentru 2020 a fost diminuată tot cu 0,1 puncte procentuale, la 3,1%.

Distribuie Acum

13 martie 2019

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...