hitfm

ASCULTA RADIO ORION PE HITFM.RO

În weekendul trecut, Poliția Rutieră Alba a dat amenzi în valoare de 36220 de lei - Ziarul Apulum
Actualitate, Stiri

În weekendul trecut, Poliția Rutieră Alba a dat amenzi în valoare de 36220 de lei

În zilele de 31 august şi 1 septembrie 2018, Serviciul Rutier Alba a organizat în tot judeţul o acţiune ce a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră. La acţiune, alături de poliţiştii rutieri, au participat poliţiştii de ordine publică, cu atribuţii în domeniul poliţiei rutiere, urmărindu-se în principal, depistarea şoferilor care condus autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.

În cele două zile de acţiune, au fost constatate 154 de abateri de natură contravenţională de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. În urma testărilor efectuate, privind consumul de alcool, poliţiştii au depistat 11 conducători auto ce erau sub influenţa alcoolului. Faţă de 4 dintre aceştia, pentru care aparatele etilotest au indicat valori mai mari de 0,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat, au fost întocmite dosare penale, iar restul au fost sancţionaţi contravenţional, complementar amenzilor fiind dispusă suspendarea permiselor de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.  În plus, poliţiştii au depistat 3 conducători auto ce au pus în pericol siguranţa lor şi a celorlalți participanţi la trafic, angajându-se în depăşiri neregulamentare. Şi faţă de aceştia, complementar amenzii, a fost dispusă măsura suspendării permisului de conducere.  Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 36.220 lei.

 

Distribuie Acum

5 septembrie 2018

About Author

Adrian Contor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...