Anunturi Publice, Social, Stiri

În atenția locuitorilor comunei Pianu!

ANUNT !

Primăria comunei Pianu anunță că persoanele singure sau familiile cu venituri mici, care locuiesc efectiv la adresa pentru care se solicită ajutorul, realizează venituri de până la 750 lei/membru de familie și nu dețin bunuri prevăzute în lista celor ce conduc la excluderea ajutorului pentru încălzirea locuinței (clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, terenuri de împrejmuirea locuinței și curtea aferentă care depășesc 2000 mp în zona rurală, mai mult de un autoturism cu o vechime mai mică de 10 ani, autovehicole, utilaje agricole, depozite bancare mai mari de 3000 lei), pot beneficia de ajutoare pentru încălzirea locuinței conform OUG nr. 70/2011.

Cererile depuse în intervalul 01 – octombrie 2020 și 20 – noiembrie 2020, la sediul primăriei sau on-line se vor aproba pe întreg sezonul rece (noiembrie 2020 – martie 2021)

Acte necesare pentru obținerea ajutorului de încălzire_:

  • cerere și declarație pe propria răspundere (se distribuie de la sediul primăriei, asistența socială)
  • copii acte de identitate ale membrilor familiei (buletine, carte de identitate, certificate de naștere pentru copii sub 14 ani, certificat de căsătorie)
  • copii acte de proprietate sau de închirierea locuinței.
  • dovezi cu veniturile nete din luna anterioară depunerii cererii ale membrilor familiei (adeverință de salar, cupoane de pensii sau îndemnizații, etc)
  • adeverință de venit de la Serviciul Fiscal din mun. Sebeș pentru toți membrii majori.
  • adeverință de la Registrul Agricol cu terenul intravilan si extravilan.

P R I M A R,

Ing. Jr. PETRUSE MARIN IOAN

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

22 octombrie 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...