Actualitate

În 9 ore, poliţiştii au constatat 355 de abateri şi au dat amenzi de 65.000 lei, pe şoselele din Alba

politieÎn data de 10.03.2014, între orele 07 00  – 12 00 , şi 16 00 – 22 00 , poliţiştii din judeţul Alba au acţionat, în sistem integrat, pentru menţinerea climatului de siguranţă civică, prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea încălcării legislaţiei în vigoare. Valoarea amenzilor date, pentru neregulile depistate, s-a ridicat la peste 65.000 de lei.

La această acţiune au participat poliţişti din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigare a fraudelor şi transporturi care au fost sprijiniţi de lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba şi ai Registrului Auto Român Alba.

În cele 9 ore au fost constatate 355 de abateri contravenţionale de la normele legale, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de  65.350 lei. Dintre acestea, cele mai multe (339) au fost aplicate pentru încălcarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Poliţiştii au constatat o contravenţie la O.G. 37/2007 privind timpii de condus şi de odihnă, una la Legea 38/2003 privind taximetria precum şi 14 la alte acte normative.

Au fost reţinute 11 permise de conducere şi 12 certificate de înmatriculare (9 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 3 pentru defecţiuni tehnice constatate), confiscată cantitatea de 800 de kg legume, în valoare de 1.324 lei şi au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

11 martie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...