Actualitate, Sanatate, Stirea Zilei, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Iată motivul mortalității uriașe înregistrate în Italia din cauza coronavirus!

Recent a fost publicat un studiu efectuat de Autoritatea Naţională de Sănătate din Italia în care se poate observa că mai mult de 99% din cei care au murit în Italia din cauza coronavirusului erau persoane care sufereau deja de alte boli.

După ce numărul morților din cauza coronavirus a ajuns la peste 4000, autorităţile din domeniul sănătăţii au încercat să ofere indicii care să ajute la combaterea răspândirii bolii.   

Noul studiu ar putea răspunde la întrebarea de ce rata de deces din Italia, la aproximativ 8% din totalul persoanelor infectate, este mai mare decât în ​​alte ţări. Institutul, cu sediul la Roma, a examinat documentele medicale a 18% dintre persoanele care au murit, stabilind că doar trei victime, adică 0,8% din total, nu aveau şi alte patologii. Aproape jumătate dintre victime sufereau de cel puţin trei alte boli şi aproximativ un sfert dintre aceştia erau diagnosticaţi cu una sau două maladii. 

Studiul a arătat că mai mult de 75% dintre subiecți aveau tensiune arterială crescută, aproape 35% – diabet şi o treime suferea de boli de inimă.  Vârsta medie a celor care au murit din cauza coronavirusului este 79 de ani. La 17 martie, 17 persoane cu vârsta sub 50 de ani au decedat din cauza Covid-19. Toate victimele din Italia cu vârsta sub 40 de ani erau bărbaţi şi aveau deja serioase probleme medicale.  

Guvernul italian ia în considerare extinderea carantinei la nivel naţional şi după 1 aprilie. Epidemia de coronavirus a provocat moartea a 627 de persoane în Italia în ultimele 24 de ore, cel mai grav bilanţ într-o singură ţară. În plus, sunt peste 4000 de persoane care şi-au pierdut viaţa în Italia din cauza acestei boli, un număr mai mare decât cel din China, de unde a izbucnit pandemia. Serviciile sanitare italiene au înregistrat 6000 de noi cazuri în ultimele 24 de ore.  


Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

21 martie 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...