ALBA
Locale, Stiri, Stiri Apuseni

Horea – Un șofer a acroșat o femeie cu oglinda laterală a mașinii și a fugit de la locul accidentului

La data de 11 iunie, în jurul orei 11.30, polițiștii Postului de Poliție Horea au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie a fost acroșată cu oglinda laterală a unui autoturism, în timp ce se deplasa pe marginea unui drum comunal, iar șoferul care a provocat accidentul și-a continuat drumul.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 28 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea o autoutilitară pe DC 122, în sensul Pătrușești – Horea, a acroșat-o cu oglinda laterală, pe o femeie de 57 de ani, care se deplasa pa marginea carosabilului.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni la un umăr, fără a rămâne internată în spital.

După producerea acestuia, bărbatul a oprit, la o distanță de circa 50 de metri de victimă, a îndreptat oglinda autoturismului și și-a continuat drumul.

Ulterior, cu ajutorul datelor furnizate de victimă, a fost identificat de polițiști.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

Distribuie Acum

12 iunie 2019

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RADIO ALBA
Scrie-ne pe Messenger
Loading...