Politica

Guvernul Cîțu va putea micșora granturile destinate HORECA: GRANTUL 20% poate să ajungă GRANTUL 5%

Celebra OUG 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19 a fost modificată astăzi în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Senatul României, prin votul celor de la PNL și USR-PLUS.

Cea mai importantă modificare este cea de la Art.9 pnct. 4, care spune așa:

“dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare aprobate depășește valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinație, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate”.

Ce înseamnă acest lucru? Faptul că, dacă vor fi mai mulți solicitanți decât s-a anticipat inițial, sau dacă sumele solicitate vor fi mai mari decât s-a estimat și față de cât este plafonul, atunci grantul de 20% din diferența cifrei de afaceri 2019-2020 se va transforma în Grantul de 15%, 10% sau 5%… Adică sumele pe care ar trebui să le primească firmele afectate se vor micșora proporțional!!!

Prezentă la ședință, consiliera domnului ministru al Economiei, doamna Alina Cârlogea a confirmat faptul că această diferență în minus pentru fiecare beneficiar este foarte posibilă dacă se vor înregistra mai mulți beneficiari!

Tot în comisie am cerut să ni se precizeze ce se întâmplă dacă vor fi mai puțini beneficiari sau dacă vor rămâne bani din fondul alocat. Se vor putea mări sumele de ajutor destinate operatorilor economici? Răspunsul a fost categoric: NU!

Deci Guvernul României a învățat doar lecția de scădere, când vine vorba de a-i ajuta pe agenții economici afectați de pandemia COVID.

Minciuna are picioare scurte, ca de fiecare dată!

Călin Gheorghe Matieș

Senator PSD Alba

The post Guvernul Cîțu va putea micșora granturile destinate HORECA: GRANTUL 20% poate să ajungă GRANTUL 5% appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

3 martie 2021

About Author


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...