Evenimente

GALA HOP 2021. ȘI CEVA ÎN PLUS.

albaalba

Gala Tânărului Actor HOP, ediția a 24-a își deschide porțile în doar câteva zile, pe 2 septembrie. Pe drumul căutărilor către autenticul DansActor, concurenții sunt pregătiți de confruntarea de la Alba Iulia unde, ajutați de lumea lui Caragiale, vor demonstra că sunt pregătiți să fie creatori de teatru.

Gala Tânărului Actor este însă și un loc al întâlnirilor, al bucuriei teatrale, și nu ar fi completă fără prezența unor evenimente culturale care îmbogățesc oferta culturală a acestui program.

Astfel, în a doua zi a Galei, pe 3 septembrie de la ora 17.00 actrița Rodica Mandache – membră a juriului – va lansa albumul „O carte frumoasă despre un om frumos. Ovidiu Iuliu Moldovan”.În prefața volumului, artista scrie „Și eu și Ovidiu mulțumim tuturor celor care, cu voie sau fără voie, ne-au ajutat să dăm viață acestei cărți cu scrieri, cronici și fotografii. Suntem împreună!”

De la ora 19.30, după evoluţia concurenţilor, Teatrul Dramaturgilor Români din București prezintă spectacolul „JUNGLA TÉVÉ”, un spectacol de Gigi Căciuleanu, cu Lari Giorgescu și Alina Petrică, și ei foști concurenți la HOP. Muzica este creație Adrian Nour, asistent coregrafie este Lelia Marcu-Vlad, iar scenografia este semnată de Corina Boboc.

Trăim într-o permanentă și nemiloasă junglă în mișcare. Jungla domestică. Jungla urbană. Jungla socială. Jungla politică etc.  Pe cât de iute se dezvoltă „inteligența artificială” creând propria sa junglă cu drumuri de nepătruns, pe atât „prostia naturală” rămâne fermă pe ale sale poziții închizătoare de drumuri și dărâmătoare de poduri. (…) „Jungla TéVé” e un spectacol fără referințe geografice ori temporale bine determinate, ba chiar dimpotrivă: ar trebui să poată fi perceput ca fiind situat în orice spațiu și timp. Un spectacol care se adresează celor care dacă după reprezentație ar dori să continue să observe jungla, s-ar înarma cu o cameră de luat vederi și ar ieși în stradă sau s-ar închide undeva înăuntru, până la insuportabil, cu aceleași persoane… ca să proiecteze apoi, ceea ce a filmat, pe „ecranul” propriului său univers-TéVé.” Gigi Căciuleanu

Sâmbătă, 4 septembrie, înainte de de festivitatea de decernare a premiilor, vom fi martorii a două evenimente: de la ora 17.00 se va lansa albumul„Cornel Todea – dincolo de regie”semnat de jurnalistul şi prozatorulIon Moldovan. Regizorul Cornel Todea a fost inițiatorul, directorul și amfitrionul Galei HOP timp de 14 ani, sufletul acestui program creat din dragoste pentru tinerii actori. În 2021 Teatrul Ion Creangă a celebrat Ziua Mondială a Teatrului cu acest proiect editorial de prestigiu. Reunind interviuri și amintiri împărtășite de cei care i-au fost alături de-a lungul carierei, albumul devine o mărturie vie a universului bogat și complex al pedagogului, regizorului de teatru, teatru tv și film, directorului și mentorului Cornel Todea.

La ora 18.00 este programat „A fi ȘI a nu fi”. CARAGIALE, un MEREU ALTUL, un spectacol de şi cu Gigi Căciuleanu, pe baza unor poeme de I.L. Caragiale, cu muzica semnată Paul Ilea, cu artiștii Paul Ilea, Ana și Bogdan Iacob. O creație care pune în valoare o faţetă mai puţin cunoscută al lui Ion Luca Caragiale: cea a poetului. Poezie, Muzică, Mişcare…

Pe tot parcursul Galei, în foaierul Casei de Cultură a Studenților va fi deschisă publicului expoziția „DansActorul ca fenomen. Punct” aparținând artistului fotograf Mircea Albuțiu care îi surprinde pe dansActorii participanți la ediția trecută a galei. Portretele lor devin împreună o reprezentare subiectivă a Fenomenului HOP. Cele 14 lucrări vor marca traseul către sala unde se va desfășura, cu același entuziasm, HOP.

*

Tema: Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual.

Motto-ul prezentei ediţii: „Caragiale – o lume în mişcare”

Ce lume! Ce lume! Ce lume!” (O scrisoare pierdută)

Director artistic: Gigi Căciuleanu

Concursul Galei HOP: 2-3 septembrie, ora 18.00

Festivitatea de decernare a premiilor: 4 septembrie, ora 19.00

Locația: Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Transmisiune în direct pesite-ul https://galahop.uniter.ro/, contul de Facebook al Galei HOP (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor), contul de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA)

27 august 2021

PARTENERII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2021

Organizatori:

Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România

Consiliul Județean Alba

Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia

Proiect cultural finanțat de:

Ministerul Culturii

The post GALA HOP 2021. ȘI CEVA ÎN PLUS. appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

28 august 2021

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...