Actualitate, Stirea Zilei

FOTO: Gara CFR din Sebeş se află într-o stare deplorabilă

Nu ştiu dacă aţi trecut în ultima perioadă prin gara CFR din Sebeş, oraşul din România despre care se spune că nu ar avea şomeri, cu investiţii de miliarde de lei, traversat de o autostradă şi în curând de încă una.
Zilele trecute a trebuit să aştept pe cineva la gara CFR din Sebeş, unde nu am mai fost de când eram student. Starea în care se află clădirea şi zona ne aduce aminte parcă de filmele western…şi nu m-am putut abţine să fac câteva poze.
Încă de la intrare în zona gării CFR parcă călcăm în altă lume, în altă epocă, contrastând cu gara auto care are o clădire modernă din sticlă dar din câte auzim nu prea este funcţională.
Chiar la intrarea în gară te întâmpină o gură de canal neacoperită, unde rişti să îţi rupi gâtul dacă nu eşti atent sau dacă vi noaptea.
Ajungând în faţa gări am vrut să merg în sala de aşteptare că mai erau vreo 15 minute până venea trenul pe care îl aşteptam iar afară era cam frig. Când colo pe sala de aşteptare era pus un lacăt iar pe geam un afiş pe care scria că spaţiu este în renovare iar spaţiul sălii de bilete este şi sală de aşteptare. Eu nu am văzut să se facă vreo lucrare şi mi s-a părut că sala de aşteptare serveşte mai mult ca un spaţiu de depozitare…
La sala de bilete m-a întâmpinat o uşă de lemn din altă epocă…unde călătorii intrau să se încălzească în picioare că banci sau scaune ioc!
Altceva ce să vă mai spun, doar că tencuiala cade de pe clădire, băncile sun scorojite de vreme şi unele rupte iar călători care trec prin gara CFR Sebeş de fapt ajung în SE.ES Alba..
Singurul lucru pozitiv de la vizita în gara CFR din Sebeş a fost, nu ştiu cum, că a ajuns trenul la timp!
IMG_20150202_170435

GARA 1

IMG_20150202_165119

IMG_20150202_165151

IMG_20150202_165245

IMG_20150202_165331

IMG_20150202_165355

IMG_20150202_165405

IMG_20150202_165625

IMG_20150202_165636

IMG_20150202_165707

IMG_20150202_165712

IMG_20150202_165743

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

3 februarie 2015

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.

Site-uri Partenere
Comentarii recente
Scrie-ne pe Messenger
Loading...