Actualitate, Social, Stirea Zilei

FOTO: Cerşetoria ridicată la rang de meserie în centrul municipiului Alba Iulia

„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană” spune o replică celebră a marelui actor Gheorghe Dinică în filmul Filantropia.

Trecem zilnic pe lângă ei cei mai mulţi dintre noi îi privim cu desconsiderare, unii scapă câte un leu în palmele lor întinse în semn de rugă.

Pe unii îi cunoaştem de ani întregi şi uneori le aruncăm cîte un bănuţ, ei răspunzându-ne cu un “săru-mâna” şi un dat din ochi. Ei sunt cerşetorii din Alba Iulia foarte puţin dintre ei autohtoni, care populează străzile cu vad şi care, mulţi dintre ei, câştigă mai mult decât un albaiulian ce lucrează cinstit, cu un salariu mediu pe economie.

În ultima perioadă în zona centrală a municipiului Alba Iulia, în preajma sediului Evidenţei Populaţiei şi cafenelele din zonă, două personaje imploră milă şi primesc de cele mai multe ori de la trecători bani. Bani pe care aceştia îi folosesc pentru băutură şi ţigări cum i-am văzut de multe ori eu şi foarte mulţi cunoscuţi.

În cazul în care nu primesc bani sau ţigări de multe ori aceştiA îi jignesc pe trecători de parcă am avea obligaţia de a le da bani.

Un caz aparte îl constituie o femeie de aproximativ 30 de ani care zilnic apelează la mila trecătorilor folosindu-şi copiii. La apariţia oamenilor legii aceştia dispar ca potârnichiile şi revin după ce poliţiştii pleacă.
Aceşti cerşetori au transformat această indeletnicire la rang de meserie şi cu permisiunea legii.

Ce spune Legea

Din păcate şi legea românească este permisivă. Cerşetorii nu mai pot fi pedepsiţi cu închisoarea, potrivit modificărilor aduse Codului Penal, care au intrat în vigoare începând cu 1 februarie.
Vechea reglementare prevedea că persoanele care pot munci, dar prefera să le ceară bani trecătorilor ar putea ajunge după gratii, iar pedepsele variau între o lună şi trei ani de închisoare.
„Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani”, se preciza în art. 326 din vechiul Cod Penal, care nu se mai regăseşte printre noile reglementări.
În schimb, prevederile recente se referă la cei care exploatează minori sau persoane cu dizabilităţi, punându-i pe aceştia să practice cerşetoria. Ei riscă să fie amendaţi sau chiar să fie condamnaţi la închisoare, cu pedepse între şase luni şi trei ani.
„Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se arată în art. 215 din noul Cod Penal, care se referă la exploatarea cerşetoriei.
De asemenea, dacă fapta este săvârşită de „un părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoană care cerşeşte” sau „prin constrângere”, aceasta se pedespseste cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

31 martie 2015

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...