Locale, Stiri

Fonduri REGIO, coordonate de ADR Centru, pentru un nou contract la Sebeș

EXTINDEREA ȘI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC

Mai mult de 3,4 km din sistemul existent de iluminat public din municipiul Sebeș vor fi modernizați și rețeaua se va extinde cu încă 2 km, cu sprijinul fondurilor nerambursabile REGIO gestionate de ADR Centru. Contractul de finanțare nerambursabilă al proiectului a fost semnat de către domnul Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș și domnul Simion Crețu, directorul general ADR Centru. Valoarea totală a cererii de finanțare este de peste 2,1 milioane lei, fondurile nerambursabile în valoare de aproape 1,99 milioane lei fiind alocate prin Axa Prioritară 3 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 3.1C – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor – secțiunea dedicată iluminatului public.

Proiectul se realizează ca o continuare firească a demersurilor și eforturilor pe care Municipiul Sebeș le-a făcut în ultimii ani în scopul dezvoltării infrastructurii orașului. Pe străzile propuse prin proiect, iluminatul public este inadecvat din punct de vedere al parametrilor, neadaptat la condițiile de trafic, fiind un mare consumator de energie, ce generează costuri de întreținere semnificative. Când vom finaliza proiectul vom avea un sistem modern de iluminat, care va permite cetățenilor noștri să circule în siguranță. Am spus mereu că fondurile europene sunt soluțiile eficiente la care trebuie să recurgă administrația, iar până acum noi le-am atras în educație și sănătate, am dezvoltat în paralel lucrările de infrastructură rutieră, iar de azi avem fonduri Regio și pentru iluminat. Rog astfel concetățenii mei să aibă răbdare pe parcursul lucrărilor, fiindcă peste un an vom avea un oraș curat și bine luminat”, a declarat domnul Dorin Nistor primarul municipiului Sebeș.

Proiectul cu titlul „Modernizare sistem de iluminat public în Cartierul Valea Frumoasei, Str. Mihail Kogălniceanu, Str. Mircea Cel Mare, Str. Sava Henția și extindere sistem de iluminat public pe Str. Fântânele, din municipiul Sebeș” vizează creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public aferent zonelor respective. Valoarea totală a proiectului este de 2.103.881,86 lei, din care 1.999.699,57 lei (respectiv 429.858,03 Euro) reprezintă fondurile europene solicitate, diferența de peste 17,2 milioane lei fiind contribuția municipalității la cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului. Beneficiarul finanțării a estimat că termenul de finalizare a investițiilor este data de 31.12.2021.

Vorbind despre acest proiect, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru a precizat: ”Este o veste bună pentru cei peste 6.000 de locuitori ce se află în perimetrul zonelor vizate de proiect, dar și pentru cei ce tranzitează orașul. Jumătate din actualul sistemul de iluminat public are o vechime de peste 25 de ani, iar acum va fi modernizat și extins, reducând presiunea atât pe bugetul local, cât și pe cel al cetățenilor. Municipiul Sebeș este un oraș puternic industrializat, cu o economie dinamică, dar și cu mult trafic, fiind un oraș ce face legătura dintre București și Cluj sau Timișoara, un nod rutier important pe unde are loc accesul la autostradă, pentru mai mult de un sfert din cetățenii județului Alba. În același timp, municipiul este ofertant și din punct de vedere turistic, Biserica Evanghelică din municipiu trecând printr-un proces de restaurare cu fonduri Regio în perioada 2007-2013. Până în prezent, municipalitatea derulează proiecte în valoare totală de peste 37 milioane lei, din care mai mult de 28 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile – prin care construiește un liceu și va fi crescută eficiența energetică a Spitalului din municipiu – toate susținând dezvoltarea pe termen lung a comunității”.

Detalii investiție:

După cum sesizează solicitantul, o mare parte din brațele lămpilor existente sunt ruginite, scurte, cu brățările deteriorate, ruginite, oricând exista pericolul de a nu mai putea susține lampa pe stâlp. Punctele de aprindere sunt sub dimensionate, având un număr de lămpi de aprins, mult mai mare decât prevăd normativele in vigoare. Majoritatea corpurilor de lampă și a punctelor de aprindere nu mai prezintă garanție și au o durată de viată expirată. Tablourile sunt ruginite, supradimensionate și se defectează frecvent fiind necesara înlocuirea lor destul de des, generând costuri suplimentare de întreținere. Crearea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal vine cu soluții practice și economice care să ducă la consumuri energetice reduse, costuri minime de întreținere și instalare, realizarea unui climat luminos confortabil, cu un consum minim de energie prin utilizarea cât mai intensă de surse și corpuri de iluminat performante si fiabile, cu o investiție minimă. Pe parcursul implementării proiectului, din bugetul alocat, beneficiarul a prevăzut executarea următoarelor lucrări: montarea de corpuri de iluminat cu aparate de iluminat cu surse eficiente energetic – tip LED; înlocuirea tuturor brațelor de lampa și a colierelor; montarea de corpuri de iluminat noi pe străzile si stâlpii din zonele la care face referire prezentul proiect; montarea la intersecții de corpuri de iluminat suplimentare, unde este cazul; stabilirea programului de aprindere iluminat public în funcție de condițiile de trafic auto și pietonal ale municipiului; construirea a 2.005 ml de sistem de iluminat public nou; montarea de stâlpi cu panouri fotovoltaice în zonele care permit acest lucru; implementarea sistemului de tele-management la nivelul întregului sistem de iluminat din proiect cu posibilitatea dezvoltării lui pe teritoriul întregului municipiu.

Prin realizarea acestui proiect Primăria municipiului Sebeș urmărește ridicarea gradului de civilizație, a confortului și calității vieții; creșterea gradului de securitate individuală și colectivă; asigurarea siguranței circulației rutiere și pietonale precum și punerea în valoare, printr-un iluminat arhitectural și ornamental adecvat, a zestrei arhitectonice și peisagistice. Realizarea acestei infrastructuri edilitare moderne va asigura funcționarea și exploatarea sistemului în condiții de siguranță, va încuraja activitățile comerciale și turistice și va favoriza atragerea investitorilor.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

3 august 2020

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...