Financiar, Stirea Zilei, Stiri

Firmele din România vor beneficia de eșalonarea la plată a datoriilor acumulate în pandemie

Guvernul introduce o nouă facilitate care constă în înlesnirea la plată pentru contribuabilii care au acumulat obligații fiscale ulterior declarării stării de urgență, respectiv după data de 16 martie 2020.

Aceștia vor avea posibilitatea să solicite eșalonarea la plată a acestor sume, pe o perioadă de până la 12 luni, fără a fi obligați să constituie garanții în acest scop. Un alt avantaj constă în faptul că solicitantul își va stabili singur calendarul de rambursare pe perioada eșalonării.

Noua procedură a eșalonării, derogatorie și mult simplificată față de cea existentă, aduce o serie de beneficii contribuabililor care au acumulat obligații fiscale începând cu data de 16 martie 2020, însă cu anumite condiții: să nu înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală; să nu se regăsească în procedură de insolvență sau dizolvare; să aibă depuse toate declarațiile fiscale la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

Facilitatea se acordă pe o perioadă de 12 luni, cu rate egale sau inegale, în funcție de modalitatea propusă de contribuabil în graficul de eșalonare.

Cererea contribuabililor poate fi depusă până la data de 15 decembrie 2020 și vizează toate obligațiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii solicitării. Fac excepție de la această regulă companiile care sunt supuse unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței. Acestea din urmă vor putea beneficia de eșalonarea la plată a sumelor stabilite în cadrul inspecției fiscale dacă îndeplinesc condițiile menționate mai sus și depun cererea de eșalonare la plată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

Înlesnirea la plată se acordă fără a fi necesară constituirea de garanții. Această cerință, valabilă în procedura actuală, reprezintă principala barieră în accesarea facilității de eșalonare.

Pe perioada pentru care se acordă înlesnirea, contribuabilul va datora dobânzi pentru obligațiile fiscale eșalonate, de 0,02% pe zi. Dobânzile se calculează pentru fiecare rată din graficul de plată, începând cu data emiterii deciziei de eșalonare și până la termenul de plată sau data achitării ratei.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

20 octombrie 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...