TEATRU ALBA
Actualitate, Comunicate

Finalizarea activitățiilor din proiecte până la sfârșitul acestui an pentru beneficiarii REGIO 2007-2013

Termenul limită până la care beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Programului Operațional Regional pot efectua cheltuieli este 31 decembrie 2015, potrivit ADR Centru. La sfârșitul lunii aprilie, prin Decizia Comisiei C(2015)2771, au fost aprobate orientările comunitare privind procesul de închidere a programelor operaționale finanțate din fonduri europene în perioada 2007 – 2013.

În aceste condiții, ADR Centru informează toți beneficiarii de proiecte REGIO că activitățile proiectului, recepția bunurilor și serviciilor, emiterea facturilor și plățile către contractori trebuie efectuate până la data de 31 decembrie 2015. Pentru plățile ce urmează a se efectua în luna decembrie 2015, toți beneficiarii care mai au proiecte în implementare trebuie să-și coreleze termenele prevăzute în contractele încheiate cu contractorii și/sau furnizorii, inclusiv cu programul de lucru al Trezoreriei sau al băncilor pentru luna decembrie 2015.

„Această informare este, de fapt, un apel către toți beneficiarii de finanțare nerambursabilă, care mai au în derulare proiecte REGIO, pentru a depune toate eforturile de a-și finaliza în timp util proiectele pe care le derulează, astfel încât să se încadreze și cu efectuarea plăților până la data de 31 decembrie 2015. AM POR a subliniat că dorește să evite riscul ca nefinalizarea proiectelor să determine restituirea integrală a sumelor primite din fondurile nerambursabile. Cu alte cuvinte, recomandăm creșterea ritmului de depunere a cererilor de plată/rambursare, de emitere lunară a facturilor de către contractor, de accelerare a ritmului de lucru, în special pentru contractele de lucrări, pentru a finaliza proiectele în termenele contractuale”, a precizat Simion Crețu, director general ADR Centru, referindu-se la procedurile de închidere a POR 2007 – 2013.

AM POR a propus beneficiarilor de finanțare, care mai au proiecte în implementare, să informeze operatorii economici cu care au încheiate contracte de lucrări/bunuri/servicii asupra termenului limită de eligibilitate a cheltuielilor și, mai ales, cu privire la riscurile care pot afecta proiectele respective, în condițiile în care acestea nu sunt finalizate, riscuri care pot fi imputabile inclusiv acestora, în caz de nerespectare a condițiilor contractuale. Pe de altă parte, AM POR a solicitat beneficiarilor de finanțare orice propuneri utile, în vederea dispunerii, în limita competențelor, a măsurilor necesare prin care să-i sprijine pentru finalizarea cu bine a proiectelor pe care le derulează.
Practic, AM POR a emis Instrucțiunea nr.134/2015 care stabilește calendarul pentru depunerea de către beneficiari a cererilor de plată până în 20 noiembrie 2015, precum și până la 29 februarie 2016 a cererilor de rambursare aferente cheltuielilor efectuate până la 31 decembrie 2015.

Instrucțiunea 134/22 mai 2015, emisă de AM POR, prevede termenele limită care stabilesc modul de încheiere a operațiunilor din cadrul Programului REGIO 2007-2013 și este publicată pe site-ul www.regio-adrcentru.ro.

Distribuie Acum

20 iulie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...