Actualitate, Sanatate, Social, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Ocna Mures, Stiri teius

Filiala de Crucea Roşie a Judeţului Alba a distribuit aproximativ 6 tone de alimente în cadrul campaniei organizate cu prilejul Sărbătorilor Pascale

În acest an, având în vedere contextul actual privind pandemia de COVID-19, activitățile de sprijin desfășurate de Filiala de Cruce Roșie a jud. Alba cu prilejul Sărbătorilor Pascale s-au adresat în special persoanelor aflate în izolare la domiciliu, precum și celor aparținând unor categorii sociale cu vulnerabilitate crescută.

În acest sens, în ultimele 2 zile, au fost distribuite 412 pachete alimentare și 412 pachete cu dulciuri, în mai multe localități din județul Alba. Astfel, 5.800 kg de produse au fost distribuite unor familii aflate în nevoie din Alba Iulia, Câmpeni, Baia de Arieș, Teiuș, Galda de Jos și Sohodol.

Încă de la începutul perioadei de criză, Crucea Roșie Română Filiala Alba a colaborat permanent cu autoritățile locale, oferind sprijin logistic, uman și material, pentru consolidarea răspunsului acestora în pandemia COVID-19.

Reamintim companiilor că organizatia a lansat campania naţională #RomâniaSalveazăRomânia, o campanie destinată strângerii de fonduri pentru dotarea spitalelor românești și ajutorarea persoanelor aflate în nevoie. Donaţii sau sponsorizări se pot face direct în contul Crucii Roşii Române Filiala Alba: RO41INGB0000999906314873, deschis la ING Alba Iulia, sau prin trimiterea unui SMS la numărul special 8827, pentru o donație de 2 euro, valabil în toate rețelele de telefonie mobilă din țară, fără costuri suplimentare.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

20 aprilie 2020

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...