Sanatate, Stiri Sebes

Federația „Solidaritatea Sanitară” organizează un miting de protest în fața palatului Victoria!

Joi, 5 noiembrie, Federația „Solidaritatea Sanitară” organizează în fața sediului guvernului, palatul Victoria din București, un miting de protest.

Protestul este intitulat ”Miting pentru Condiții de Muncă Decente” și urmărește apărarea dreptului lucrătorilor din sănătate la condiții de muncă decente și la recunoașterea meritelor, așa cum au fost acestea prezentate în cadrul Apelul lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condițiilor muncii decente.

La această acțiune participă numărul maxim de persoane permis de lege, fiind prima manifestare în stradă dedicată exclusiv apărării drepturilor și intereselor tuturor lucrătorilor din sistemul public de sănătate. Acesta este primul protest din seria celor programate în fiecare zi de joi a săptămânii de Federația „Solidaritatea Sanitară”.

Federația „Solidaritatea Sanitară” va înainta un memoriu Guvernului României, împreună cu reluarea solicitării de declanșare a dialogului pentru rezolvarea problemelor sesizate.

Pe lista revendicărilor Federației „Solidaritatea Sanitară” se află următoarele solicitări:

-adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19;

-respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie; acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv: sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei; acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim;

-creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul anului 2022;

-posibilitatea de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieșire la pensie) proporțional cu activitatea desfășurată peste norma de bază;

-acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a stării de alertă pentru toți salariații din sănătate; reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare;

-declararea COVID-19 ca boală profesională pentru salariații din sănătate; negocierea anexelor la contractul colectiv de muncă la nivel de sector care permit creșterea calității vieții profesionale;

-plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază; raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază actuale.

Sursa: stiripesurse.ro

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

5 noiembrie 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...