Şi în acest weekend Serviciul Turism al Consiliului Judeţean Alba ne oferă starea pârtiilor din judeţul Alba. Aşadar, pentru perioada 14-16 februarie 2014 sunt condiţii bune pentru practicarea sporturilor de iarnă atât la Şureanu cât şi la Arieşeni. Arieşeni (Vârtop şi Nucet) Pârtii: 3 (Vârtop 1, Vârtop 2 în judeţul Alba, Piatra Grăitoare în judeţul…
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară, România, biată ţară
În sfârşit a venit iarna în România, cu vreo două luni întârziere, dar e bine şi aşa pentru… terenurile arabile ale poporului mioritic. Iarna a venit dintr-o dată şi cu multă ninsoare, găsind autorităţile româneşti pe picior greşit. În acelaşi timp însă, zăpezile mari din Muntenia şi Moldova au fost ca un fel de mană…
Tinerii din PMP Alba vor să-i ajute pe sinistraţii zăpezilor din judeţ
„În condiţiile în care vremea se va răutăţi, membrii organizaţiei de tineret a PMP Alba vor veni în sprijinul persoanelor cu probleme: persoane în vârstă, bolnavi. Îi vom ajuta cu alimente, degajarea căilor de acces etc”, a precizat Adelina Alexandra Joldiş, preşedinta Organizaţiei de Tineret a PMP. Tinerii din PMP Alba au şi câteva zone…
55 de familii din Apuseni izolate în urma viscolului și ninsorii
Pe fondul viscolului puternic din timpul nopții de 9 spre 10 decembrie și din dimineața zilei de 10 decembrie, pe DC 96 Cîmpeni – Tomușești s-au format troiene de zăpadă care măsoară 1,5-2m, pe o lungime de aprox. 1 km. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Cîmpeni s-a întrunit în şedinţă extraordinară în data de…
Code galben de de zăpadă și vânt în Alba
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori și intensificări ale vântului pentru 26 de județe printre care și Alba. Codul galben este valabil de luni de la ora 11.00 până marți dimineața la ora 9:00. „În intervalul menţionat va ninge si se va depune strat nou de zapadă, la început în…
Moș Nicolae vine cu zăpadă
Anul acesta, Moş Nicolae aduce, pe lângă daruri, şi iarna adevărată, pentru că sunt anunţate ninsori în aproape toată ţara din 6 decembrie. Începând cu 6 decembrie, meteorologii anunţa ninsori şi ger la munte. Noaptea vor fi şi -12 grade, iar ziua -10. Din 8 decembrie avem medii de -2 şi 2 grade ziua şi…
Serbăriile Zăpezii la Şureanu
În acest weekend (15-17 februarie 2013) vor avea loc, la Șureanu, Serbările Zăpezii (ediția a II-a). Iată programul: 11:00 – Deschiderea sărbătorii, care se va face la afterski-ul ADA 11:00 – 12:00 Înscrierile în concursuri 12:00 – 15:00 Desfășurarea Concursurilor de schi și snowboard, precum și premierea participanților 15:00 – 17:00 Concursuri-surpriză (concurs cu obiecte…
Comentarii recente