Openul Orașului Teiuș, competiția care încheie în fiecare an calendarul competițional șahist în județul Alba, a atras și în acest an un număr mare de concurenți. 54 de iubitori ai șahului de toate vârstele din Alba Iulia, Aiud, Cugir, Sebeș, Lorinț, Mihalț, Sântimbru și Teiuș au luat startul la turneul organizat de clubul Rapid CFR…
„Te vrem în siguranţă” a ajuns la Teiuș. Comunicat.
Jandarmeria Alba continuă activităţile informativ preventive în unităţile de învăţământ. În acest sens, joi, 29 octombrie, începând cu ora 10.00, la Liceul Teoretic Teiuş, jandarmii au vorbit elevilor şi cadrelor didactice despre drepturile şi obligaţiile care le revin, despre modul în care Jandarmeria poate să garanteze respectarea drepturilor, să asigure respectarea legii şi să contribuie…
Scandal ca la Teleorman, la Teiuș!
Scandal cu înjurături, îmbrânceli şi o tarabă răsturnată. S-a întâmplat duminică, 30 august, la Teiuş, iar conflictul a fost aplanat de un echipaj de jandarmerie. Veniţi la Teiuş pentru a desfăşura acte de comerţ, trei teleormăneni s-au certat între ei deoarece fiecare dorea să-şi amplaseze taraba într-un vad cât mai bun. Deşi sunt rude, acest…
Accident rutier la ieşire din Teiuş spre Alba Iulia: Trei persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două maşini
Trei persoane au fost rănite în urm a unui accident care s-a petrecut miercuri după-masa, pe DN1, la ieşire din Teiuş spre Alba Iulia. Din primele informaţii este vorba despre o coliziune între o cisternă de lapte şi un autobuz MAPN, iar traficul este blocat pe sensul de mers Teiuş-Alba Iulia. La faţa locului s-a…
Accident rutier la ieşire din Teiuş spre Aiud: Trei persoane rănite în urma unui impact între un autoturism şi un tir
Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orei 16:00, pe DN1, la ieşire din Teiuş spre Aiud. Din primele informaţii, în accident au fost implicate un autoturism şi un tir. Trei persoane au suferit vătămări corporale. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD din Aiud pentru a acorda primul ajutor. UPDATE: Un…
Accident la Teiuș: O femeie a fost lovită de o autoutilitară pe trecerea de pietoni
O femeie de 77 de ani a fost rănită, miercuri, într-un accident rutier care s-a produs pe strada Clujului din Teiuş. Aceasta încerca să traverseze strada pe trecerea de pietoni, însă în fugă şi pe lângă bicicleta cu care circula. A fost acroşată de o autoutilitară şi a ajuns la spital. Potrivit IPJ Alba, poliţişti…
FOTO: Liceul Teoretic Teiuș susține Campania Globală pentru Educația, ediția 2015
Activitățile desfășurate de Liceul Teoretic Teiuș în cadrul Campaniei Globale pentru Educație, sub sloganul ”Votăm pentru educație!” marchează Săptămâna de Acțiune pentru Educație (4 – 10 mai 2015), care, în acest an, și-a propus să promoveze importanța dreptului la educație ca prioritate a comunității mondiale pentru perioada 2000 – 2030. Vineri, ultima zi a campaniei…
Liceul Teoretic Teiuş participă la Campania Hai pe net! 2015
Hai pe net! este o campanie de incluziune digitală organizată de Fundația EOS Romania în parteneriat cu telecentre, biblioteci publice, școli, Puncte de Acces Public la Informație (PAPI) și alte organizații și instituții dedicate alfabetizării digitale în Romania. În anul 2015 campania va avea loc în perioada 23-29 martie cu sprijinul partenerilor strategici precum: rețeaua…
Comentarii recente