La solicitarea ministrului Sănătăţii, prof.dr. Florian BODOG, direcţiile de sănătate publică vor controla începând de astăzi, 4 ianuarie 2018, toate panourile publicitare care promovează campaniile de informare pe teme de sănătate publică. „În unele localităţi au fost postate, la sfârşitul anului trecut, panouri publicitare împotriva vaccinării. Am solicitat inspectorilor sanitari să verifice şi să sancţioneze,…
Sume sub salariul minim pe economie pentru plata salariilor asistenților de la Centrele de Permanență
Ministerul Sănătății, de peste 11 luni (din 1 februarie 2017) alocă pentru plata salariilor asistenților de la Centrele de Permanență sume sub salariul minim pe economie. Centrul de Permanenta Arieșul Mare se afla în inima Munților Apuseni și este format din asocirea cabinetelor de medicină de familie din comunele Arieșeni, Gârda de Sus, Scărișoara, Albac,…
Peste 300 de participanţi la Maratonul Sănătăţii de la Sebeş
Sărbătoare a sportului şi sănătăţii sâmbătă, 7 iunie 2014, în Parcul Arini din Sebeş unde a avut loc Maratonul Sănătăţii. Evenimentul a fost organizat de AnaMaria Jurju şi Dana Băcilă, studente ale Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sebeş şi MCC Bike Sebeş. Maratonul Sănătăţii a…
Ministerul Sănătății a avizat deschiderea unui Centru de Sănătate Multifuncțional la Ocna Mureș
Ministerul Sănătății a comunicat ieri după-amiază Consiliului Județean Alba avizul său pentru deschiderea unui Centru de Sănătate Multifuncțional la Ocna Mureș, ca unitate aflată în subordinea Spitalului Județean Alba. Avizul vine ca răspuns la demersurile repetate pe care Consiliul Județean Alba și Primăria din Ocna Mureș le-au făcut pentru redeschiderea spitalului din Ocna Mureș. Centrul…
PNL sprijină finanțarea suplimentară a sănătății pentru anul 2014
Casa Națională de Asigurări de Sănătate, condusă de liberalul Cristian Bușoi, va avea anul viitor resurse suplimentare. Astfel, bugetul stabilit de Guvern pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în anul 2014, 22,590 miliarde lei, reprezintă o creştere substanţială faţă de anul 2013 şi va asigura funcţionarea în parametri normali a sistemului de asigurări de…
Finanţarea Sănătăţii este prioritară pentru Guvernul USL
Sumele alocate la rectificarea bugetară aprobată ieri, 30 iulie 2013, în şedinţă de Guvern, răspund în mare parte priorităţilor de finanţare ale Ministerului Sănătăţii. Astfel, 72 de milioane lei reprezintă credite de angajament care vor putea asigura până la finalul anului 2013 funcţionarea programelor gestionate direct de către minister: HIV/SIDA, transplant şi programul de imunizare,…
Problema diabeticilor insulinici a fost luată în considerare de Ministerul Sănătăţii
Propunerile înaintate de prefectul Gheorghe Feneşer vor fi incluse în strategia naţională de sănătate. La începutul lunii martie, o problemă deosebit de sensibilă intra în atenţia prefectului judeţului Alba: diabeticii insulinici se confruntă cu dificultăţi în obţinerea la timp a insulinei de care sunt dependenţi, din cauza numărului mic de diabetologi şi a restricţiilor privind…
Soluţiile la problema diabeticilor insulinici vor ajunge în atenţia Ministrului Sănătăţii
Cea mai mare problemă cu care se confruntă diabeticii insulinici este generată de modul în care pot intra în posesia insulinei de care sunt dependenţi. Sesizările primite de către prefectul Gheorghe Feneşer, potrivit cărora bolnavii sunt supuşi riscului major de a nu-şi putea procura insulina la timp, s-au confirmat. În evidenţele CAS Alba sunt înregistraţi…
Comentarii recente