Protestul medicilor de familie preocupă atât Guvernul României cât și Parlamentul. Personal sunt direct interesat de revendicările medicilor de familie din România, de problemele de la cabinete și de rolul medicinei de familie în sistemul național de sănătate publică. Îmi doresc cu adevărat ca medicina de familie să redevină prima opțiune a românilor, să fie…
CONTRA-PERFORMANŢĂ: Chiulangiul anului în Parlamentul European
Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu este autorul unei premiere nedorite în actualula legislatură a Parlamentului European, scrie www.romaniapress.ro Victor Negrescu nu a fost prezent să-şi susţină propriul raport într-o şedinţă a Comisiei de Buget a Uniunii Europene, din care face parte. Este primul raport din mandatul de europarlamentar care a început după alegerile din 25 mai…
Actorul Mircea Diaconu, 5.500 km cu ARO-ul românesc în drumul spre Parlamentul European
Chiar dacă a venit puţină lume la întâlnirea cu eurocandidatul Mircea Diaconu de la Alba Iulia, oamenii şi-au arătat preţuirea faţă de acest actor, care întâmplător s-a aruncat în vâltoarea luptei politice. Deşi iniţial era pe lista candidaţilor PNL pentru Parlamentul European, Mircea Diaconu s-a retras, existând ameninţarea ANI de a bloca toate candidaturile liberalilor…
Parlamentul European a votat extinderea cu un an a perioadei în care România poate cheltui fondurile europene alocate pentru anii 2011 şi 2012
Parlamentului European a votat miercuri, 20 noiembrie a.c., aplicarea regulii „N+3” pentru România şi Slovacia, ceea ce înseamnă că România va avea la dispoziţie încă un an pentru a cheltui fondurile europene alocate pentru anii 2011 şi 2012. “Votul exprimat de Parlamentul European este extrem de important pentru România şi îi oferă ţării noastre şansa de a remedia…
Comentarii recente