În perioada 30 decembrie 2017 – 02 ianuarie 2018, peste 600 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor acţiona în vederea prevenirii evenimentelor negative şi vor intensifica acţiunile de asigurare a climatului de siguranţă publică. Totodată echipaje de poliţie rutieră vor fi prezente în locurile aglomerate, în zonele turistice dar şi pe…
Cea mai liniştită minivacanţă din ultimii ani, pentru poliţiştii din Alba
Minivacanţa de 1 mai, care tocmai s-a încheiat, a fost cea mai liniştită din ultimii ani, în ceea ce priveşte intervenţia poliţiştilor. În cele patru zile libere, nu s-au înregistrat evenimente deosebite în care să se solicite sprijinul oamenilor legii. În perioada 01-05 mai a.c., cu ocazia minivacanţei prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muncii…
Jandarmii din Alba asigură ordinea publică pe timpul minivacanţei de 1 mai
Pe timpul minivacanţei de 1 Mai, Jandarmeria Alba se va afla în mijlocul cetăţenilor şi le va garanta acestora un climat optim de ordine şi siguranţă. În vizorul instituţiei se vor afla toate manifestările care se vor desfăşura în spaţiul public, iar jandarmii vor acţiona pentru sprijinirea celor care solicită ajutor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor…
Program adaptat minivacanţei de 1 mai, pentru autobuzele STP
Societatea de Transport Public SA Alba Iulia își adaptează programul de transport cu prilejul minivacanței de 1 Mai. Astfel, se vor produce unele modificări în programul de circulaţie al autobuzelor STP. Programul de circulație al Societății de Transport Public S.A. Alba Iulia, pentru perioada 01.05.2014-05.05.2014, în Zonele Metropolitane 1-7, este următorul: în ziua de 30…
Minivacanţă de patru zile. 2 mai a fost declarată zi nelucrătoare
Ziua de 2 mai din acest an a fost declarată zi liberă. Potrivit unor surse oficiale, Guvernul a aprobat hotărârea prin care bugetarii vor avea parte de o minivacanţă de 4 zile. Premierul Victor Ponta a declarat anterior că agenda şedinţei de guvern include hotărârea prin care ziua de 2 mai 2014 este declarată zi…
IPJ Alba: Minivacanţa a decurs în condiţii de siguranţă civică
În perioada 15-18 august 2013, poliţiştii din Alba au acţionat cu efective mărite pentru menţinerea climatului de siguranţă civică, prevenirea infracţiunilor şi a accidentelor rutiere şi combaterea oricărei încălcări a prevederilor legale. Minivacanţa din perioada 15-18 august a fost una bogată în evenimente religioase, culturale sau sportive, organizate pe raza întregului judeţ, astfel că poliţiştii…
Minivacanţa de 1 Mai în siguranţă
În perioada 1 – 3 mai, zilnic, peste 250 de poliţişti ai judeţului Alba – alături de alte forţe de ordine – vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. Acţiunile ce vor fi întreprinse de poliţişti în această…
Comentarii recente