Protestul medicilor de familie preocupă atât Guvernul României cât și Parlamentul. Personal sunt direct interesat de revendicările medicilor de familie din România, de problemele de la cabinete și de rolul medicinei de familie în sistemul național de sănătate publică. Îmi doresc cu adevărat ca medicina de familie să redevină prima opțiune a românilor, să fie…
Medicina Personalizată – Noi perspective pentru pacientul român
Medicina personalizată reprezintă medicina viitorului, fapt demonstrat de interesul tot mai mare atât din partea specialiştilor, cât şi din partea pacienţilor. Medicina personalizată presupune o schimbare fundamentală a modului de organizare a sistemului de sănătate. În acest context, conferinţa „Medicina Personalizată – Noi perspective pentru pacientul român” – un proiect amplu dedicat exclusiv domeniului Sănătăţii…
Îmbunătăţiri la clădirea în care funcţionează Serviciul de Anatomie patologică şi Serviciul Judeţean de medicină legală
În ultimii aproximativ doi ani, de la preluarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba de către administraţia judeţeană, mai multe compartimente ale instituţiei sanitare şi-au îmbunătăţit simţitor aspectul şi au fost dotate corespunzător. Reabilitări au fost realizate şi la Serviciul de Anatomie patologică, unde au fost înlocuite uşile cu unele de termopan şi a fost schimbată…
Comentarii recente